Inspiraţia pentru aceste rânduri mi-a venit în urma vizionării unui interviu cu vlogger-ul Selly, care fiind întrebat dacă s-a gândit să intre în politică a răspuns: ”Nu vreau să intru în politică înfometat. Nu vreau să intru în politică şi să simt nevoia banilor. Nu vreau să pot să fiu cumpărat”. Selly s-a referit, probabil, la faptul că cei care intră în politică trebuie să aibă o situaţie financiară, bună, chiar prosperă, pentru a fi feriţi de tentaţii.
Acest articol este despre situaţia financiară a celor care bat la porţile politicii. Este preferabil ca politicienii să aibă o situaţie financiară bună? Sau nu este bine ca aceştia să aibă o situaţie financiară bună? Această controversă a fost întoarsă, pe toate feţele, de-a lungul istoriei. Aceste rânduri nu susţin necesitatea unei plutocraţii ca formă de guvernare, în care mare parte din decizii sunt concentrate in mâinile celor ce deţin puterea financiară.
De curând Donald Trump, cotat cu o avere de 3,7 miliarde de dolari, a devenit cel de-al 47 lea preşedinte al SUA (este la al doilea mandat). În ultimii ani au mai fost persoane bogate care au candidat la cea mai înaltă funcţie în stat: Steve Forbes, deţinătorul unei averi de 400 milioane de dolari, a candidat în primul tur al alegerilor republicane în anii 1996 şi 2000, Ross Perot, cu o avere estimată la 4 miliarde de dolari, a candidat ca independent în 1992 şi 1996. Donald Trump a fost sprijinit în această candidatură de cei mai bogaţi oameni din lume: Elon Musk (345,6 miliarde de dolari), Jeff Bezos (215 miliarde de dolari), Mark Zuckerberg (216 miliarde de dolari). Să nu uităm că în America expresia ”banii fac lumea să se învârtă” este de mare actualitate.
În cartea ”10 mituri anticapitaliste – o critică a criticilor capitalismului” (Editura Institutului Ludwig von Mises România, Bucureşti, 2023) autorul Rainer Zitelmann ne spune în capitolul 5, intitulat ”Capitalismul este dominat de cei bogaţi, ei stabilesc agenda”, că ”De la începuturile Romei şi până în perioada Republicii Romane, a perioadei imperiale şi până în antichitatea târzie, bogăţia era cea care determina mai presus de toate poziţia şi influenţa unui cetăţean. Elita economică s-a suprapus întotdeauna cu elita politică. De exemplu, împăratul Augustus a stipulat că numai cei care deţineau un milion de sesterţi puteau deveni senatori”.
Rainer Zitelmann revine şi ne atenţionează prin faptul că ”Un politician bogat este adesea mult mai independent şi mai liber în luarea deciziilor decât unul care depinde în întregime de partidul său”.
Citeste si „Impozite pentru care stat?”
Să încercăm să sintetizăm câteva argumente care susţin faptul că este bine să fii bogat când intri în politică. Primul argument ne spune că o persoană bogată, adică independentă financiar, este mai puţin vulnerabilă la acte de corupţie şi mult mai rezistentă la tentaţii. Al doilea argument este reprezentat de faptul că cei bogaţi au o bogată experienţă managerială, au manageriat afaceri, înţeleg mersul economiei şi al investiţiilor, ştiu ce înseamnă să tai o factură, şi ce se află în spatele ei. Zitelmann afirmă: ”Mai multă expertiză economică şi mai multă gândire antreprenorială ar face cu siguranţă ca politica să fie mai bună, nu mai rea”. Al treilea argument constă în faptul că va manifesta mai puţin interes pentru îmbogăţirea personală, nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi. Pentru cei bogaţi nu se va mai aplică principiul conform căreia ”politica înseamnă numai cine pune mâna pe toate prăjiturelele” (Harold D. Lasswell, apud ”Politica pentru fiecare”, David Mathews, p.43) În ”Piramida lui Maslow” bogaţii care intră în politică ar trebui să se situeze foarte aproape de vârful piramidei, ceea ce înseamnă că au toate celelalte probleme rezolvate, şi se pot axa pe rezolvarea problemelor cetăţii. Este o dovadă de necontestat că oamenii bogaţi sunt atraşi de politică.
Să încercăm să rezumăm câteva argumente care susţin contrariul. Cei bogaţi nu vor putea empatiza cu alegătorii cu venituri mici, nu vor înţelege problemele cu care se confruntă oamenii obişnuiţi. Este posibil să se axeze mai mult pe favorizarea intereselor personale sau de grup în scopul dobândirii unor avantaje. Contractele cu statul le poate capta atenţia, fiind foarte aproape de locul unde se fac cărţile. Aici putem aduce aminte şi de acele ordonanţe sau decizii cu dedicaţie, o legiferare în scopuri de grupuri de interese. Există riscul să aibă iniţiative legislative mascate, şi care, de fapt, le pot multiplica averile. Cei care nu sunt bogaţi se vor simţi complexaţi de situaţia în care se află. Prin promovarea bogaţilor în politică limităm accesul celor competenţi, dar lipsiţi de mijloace financiare. Este posibilă transformarea bogaţilor într-un grup elitist, chiar arogant, în politică.
Citeste si „Guvernanţii ar trebui să studieze ”Curbele lui Laffer” înainte de a mări taxele şi impozitele”
”Dacă bogătaşilor din ţările occidentale li se poate reproşa ceva, nu este faptul că sunt excesiv de implicaţi în politică, ci că nu sunt suficient de implicaţi” afirmă Zitelmann Rainer. Se vorbeşte chiar de ”tăcerea publică a majorităţii miliardarilor”.
Rainer, în finalul capitolului, ne trage de mânecă şi ne atenţionează: ”Relaţia dintre bani şi politică este deosebit de problematică în ţările unde bogăţia nu depinde în primul rând de ideile antreprenoriale, ci de influenţa politică, de accesul la pârghiile puterii şi de corupţie”. El dă exemplul Rusiei! Dar, oare, numai Rusia este în această situaţie? România unde se situează?
Pentru o activitate politică eficientă, în aceste vremuri deosebit de tulburi, ar fi bine dacă ar exista un mix de politicieni din diferite categorii sociale, astfel încât măsurile care se iau să reflecte o paletă largă de nevoi.
Articol aparut initial in Ziarul Financiar
