Seria de toamnă JazzFanRising „În jurul pianului” se deschide sub semnul noului jazz german, cu turneul lui Bernhard Schüler la București – joi, 23 octombrie 2025, de la ora 19:00, la Pavilionul Institutului Goethe, la Constanța – vineri, 24 octombrie 2025, de la ora 19:00, în sala Prestige, la Hotel Continental și la Cluj-Napoca – sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Casa Libertății Religioase” (Episcopia Unitariană).
București, 16 octombrie 2025 – Bernhard Schüler de la TRIOSENCE va susține un recital de pian, în reprezentație unică, la Constanța, vineri, 24 octombrie 2025, de la ora 19:00, în sala Prestige, de la Hotelul Continental.
Bernhard Schüler este pianist, compozitor și liderul grupului TRIOSENCE, supranumit de săptămânalul Stern „noua față a jazz-ului german”. Stilul lor muzical s-a impus ca „inconfundabil” și chiar a fost supranumit „songjazz”, cu melodii puternice și clare, cu care este cucerită audiența și critica deopotrivă, mai ales prin cantabilitate.
Bernhard Schüler vine în acest recital cu o muzică solară, de o rară frumusețe, în inflexiunile căreia vom regăsi subtile influențe ale unor mari muzicieni, precum Helge Lien, Bill Evans, Ahmad Jamal sau Keith Jarrett. Este o minune de concert, taman potrivit să ne încălzim sufletul de nostalgia toamnei”, spune Ciprian Moga, inițiator și coordonator al asociației JazzFanRising.
Propunem audienței constănțene un recital memorabil prin frumusețea muzicii și talentul unic al lui Bernhard Schüler, dar și experiența rară de a putea savura această muzică într-un mod intim, la doi pași de muzician, ca într-un salon de muzică. Este formula prin care Jazz Fan Rising și-a propus să îi seducă nu doar pe cunoscători, ci și pe cei care nu au știut prea multe despre jazz până acum”, a completat Ciprian Moga.
Recitalul de la Constanța este al doilea din turneul lui Bernhard Schüler, care mai include reprezentații în București (pe 23 octombrie 2025, de la ora 19:00, la Pavilionul Institutului Goethe) și Cluj-Napoca (pe 25 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Casa Libertății Religioase” – Episcopia Unitariană).
Turneul Bernhard Schüler deschide seria de concerte de toamnă „În jurul pianului”, formula lansată cu mare succes în primăvara acestui an de Jazz Fan Rising. Sunt invitați pentru recitaluri pianiști strălucitori, care au cântat deja în România la invitația Jazz Fan Rising și au făcut săli pline în concert cu grupurile lor, cu scopul de a prezenta audienței arta lor în stare pură: doar ei și pianul.
Pentru concertele din turneul Bernhard Schüler „În jurul pianului”– biletele pot fi achiziționate de pe mystage.ro, eventim.ro, eventbook.ro, și din rețelele Cărturești, Germanos, Vodafone, OMV, SelfPay (Eventbook).
Despre Jazz Fan Rising, activ de peste 10 ani în România
Jazz Fan Rising este o inițiativă privată animată de întreprinzători, manageri din multinaționale, medici, avocați, profesori și arhitecți. Toți au colecții de muzică consistente și împărtășesc cu plăcere bucuriile muzicii. Alegerile grupului completează agenda de jazz din România. Invitații JFR sunt „rarități”, artiști și proiecte savurate de „cunoscători” sau de „exploratori”. De 10 ani, Asociația Jazz Fan Rising își dorește să constituie o voce a publicului de jazz pe piața muzicală, care să se alăture artiștilor și promotorilor de concerte.
Jazz Fan Rising – a organizat peste 80 de concerte din anul 2014 și până în prezent. Printre invitații s-au numărat Håkon Kornstad, Helge Lien Trio, Mats Eilertsen Trio, Christian Wallumrod (Norvegia), Tonbruket, Magnus Ostrom Quartet (Suedia), EYOT (Serbia), Wolfgang Haffner, Tingvall Trio, Triosence, Benedikt Jahnel (Germania), Marco Mezquida Trio (Spania), Ana Carla Maza (Cuba), Verneri Pohjola (Finlanda), Rabih Abou-Khalil (Liban/Germania), Macha Gharibian Trio (Armenia/Franța), Thomas Enhco, Dan Tepfer, Francois Couturier, Benjamin Moussay, Vincent Peirani, Emile Parisien, Rouge, Geraldine Laurent, Nout, Nguyen Le, Youn Sun Nah (Franța), Rita Marcotulli (Italia), Andrew McCormack (Marea Britanie), Vadim Neselovskyi, Vijay Iyer Trio (SUA), David Helbock, Ulrich Drechsler, BartolomeyBittmann (Austria), Alune Wade Quintet (Senegal) etc.
Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Ciprian Moga, Tel: 0722 683 007 sau e-mail: ciprian.moga@jazzfanrising.ro