Locatarii blocului de pe Calea Rahovei din București, distrus vineri dimineață de o explozie puternică urmată de incendiu, susțin că mirosul de gaz era prezent încă de ieri și că au sesizat autoritățile, însă intervențiile efectuate ar fi fost superficiale. Deflagrația, a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 17, printre care doi copii și un bărbat de 76 de ani cu arsuri grave.
Era un miros insuportabil pe scară, venea de jos, dinspre subsol. I-am sunat la Distrigaz. Au venit, ne-au închis gazele, au zis că totul e ok”, a declarat un locatar pentru reporterii aflați la fața locului.
Potrivit acestuia, și echipe de la Electrica ar fi fost chemate în cursul serii trecute, însă ar fi pus mirosul pe seama unor cabluri arse.
Au venit și de la Electrica, au spus că e monoxid de carbon de la niște fire electrice. Ne-au zis că nu e nimic grav. Dar toată noaptea mirosul nu s-a dus. Dimineață mirosea la fel. Și uitați, acum a explodat”, a continuat bărbatul.
El acuză că intervențiile din seara precedentă ar fi fost făcute în grabă, fără verificări amănunțite.
Au venit, au dat un spray acolo, au zis că e de la firele de curent, au dat un spray și au plecat. N-au făcut absolut nimic, nimic! De când ne-au închis gazele, nu s-a mai întâmplat nimic, nu au verificat subsolul, nu au stat să vadă de unde vine mirosul”, a spus un alt locatar.
El a povestit că în apartament se afla fiul său, care a reușit să iasă din apartament prin blocul vecin.
Era băiatul meu în apartament. A avut prezență de spirit, am stat pe telefon cu el și i-am spus să deschidă terasa. Aveam cheia de acolo, a ieșit pe bloc și a traversat pe alt bloc, am reușit să-l scot prin scara cealaltă. A fost o minune că a scăpat”, a declarat acesta, vizibil emoționat.
Ziare.com a discutat cu un alt martor care confirmă că mirosul de gaze era sesizabil în întreaga zonă de câteva zile.
De câteva zile, se simțea miros de gaze în jur. În blocul nostru sunt detectoare de gaze și s-a oprit alimentarea, ieri, pe la 9 dimineața. În blocul explodat nu sunt detectoare de gaze, din câte știu”, a spus bărbatul.
O altă locatară a descris modul în care autoritățile au reacționat superficial înaintea exploziei.
România 2025 – apartament într-un bloc, miroase toată scara a gaz, fum, sunăm la gaz, vine, oprește gazul, pune hârtie la avizierul de bloc și pleacă omul… stă în mașină să vadă cum evoluează treaba, dar el „și-a făcut treaba”, pe scară deja câțiva contori de gaz au început să piuie, sunăm la 112 – ne transferă la ISU, nu e treaba lor, „doamnă, unde să sunăm?” că de la Distrigaz Rețele și-a făcut treaba.
Nu știu, trebuie domnul de la gaz să rezolve, vin pompierii… oamenii constată că e serios, merg în subsol, tot gaz, tot fum. După întrebările cine, ce… cheamă prin stație pe Distrigaz Rețele, iese omul din mașină… „Domne, eu mi-am făcut treaba, am închis gazul, dar nu e de la gaz, nu e foc”, deci sunăm la PPC/Enel 45-50 min, până convingem pe cineva că… e o problemă. Scara miroase a fum/gaz, senzorii de la câțiva contori de gaz de centrală piuie, noi încă „anchetăm” cine a sunat la gaz, că odată oprit, se deschide greu, că trebuie „firmă autorizată = a se citi bani mulți” să ne spună că totul e în regulă. La final pompierii pleacă – singurii care l-au convins pe domnul de la Distrigaz Rețele să se întoarcă să măsoare – în subsol este monoxid de carbon, „nu intrați…”, zice el :-)))))
În final, după 50 de minute de telefoane, apare echipa de la PPC/Enel, au făcut niște lucrări, cumva… a ars cămașuia de la cabluri în subteran, de la infiltrații, credem, n-avem încă ie violentă în bloc”, scrie Natalia Zgabei pe Facebook.
Deflagrația a distrus complet mai multe apartamente de la etajele superioare ale clădirii, iar structura imobilului este considerată instabilă. Echipele de salvatori au evacuat locatarii și au interzis accesul în zonă din cauza riscului de colaps.
Ministerul Sănătății a activat o celulă de criză, iar Planul Roșu de Intervenție a fost declanșat. Cele 13 persoane rănite au fost transportate la spitalele Universitar, Floreasca și „Grigore Alexandrescu”, unde medicii spun că majoritatea sunt în stare critică.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că „blocul este cu risc de colaps” și a subliniat că cea mai probabilă cauză a tragediei este o acumulare de gaze.