Un accident rutier mortal a avut loc duminică după-amiaza, în jurul orei 16:00, pe drumul prin Hainboaz, între satele Vonesha Voda și Vaglevtsi, în apropiere de Veliko Târnovo, Bulgaria, la circa 100 de kilometri de granița cu România.
În coliziune au fost implicate trei autoturisme înmatriculate în România și un camion. Din păcate, un bărbat și o femeie au murit pe loc, iar o altă femeie a fost rănită și a suferit o fractură la picior. Toți cei trei sunt cetățeni români.
Potrivit relatărilor presei bulgare (borbabg.com), cele trei mașini circulau în coloană prin Pasajul Republicii, dar prima dintre ele a încercat o depășire imprudentă, intrând pe contrasens. Vehiculul s-a izbit frontal de un camion care circula regulamentar, iar impactul a declanșat o coliziune în lanț cu celelalte două mașini românești.
Primele indicii arată că accidentul s-ar fi produs pe fondul vitezei peste limita admisă de 60 km/h și al manevrei riscante de depășire.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, ambulanță și pompieri. Din cauza gravității impactului, pompierii au fost nevoiți să taie caroseria mașinilor pentru a extrage victimele.
Traficul prin Hainboaz a fost complet blocat timp de mai multe ore. Mașinile au fost deviate prin Pasul Șipka, în timp ce vehiculele de marfă au rămas blocate în coloană.
Poliția bulgară a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Procedurile preliminare se desfășoară sub coordonarea Parchetului Districtual, iar cauzele urmează să fie stabilite în perioada următoare.



