Ultimele stiri

Diana Buzoianu: Litoralul românesc va deveni mai aerisit, cu mai puține șezlonguri și reguli clare pentru construcții

Sursă foto: captură video Facebook/Diana Buzoianu

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat miercuri seară, la Digi24, că litoralul românesc va deveni mai aerisit, mai accesibil persoanelor cu dizabilități și mai bine reglementat din punct de vedere al construcțiilor.

Oficialul a anunțat că, la Năvodari, a fost lansată o licitație transparentă pentru terenurile de pe plajă, cu reguli clare privind tipul și dimensiunea construcțiilor permise, iar un proces similar urmează să fie demarat și pentru Mamaia Nord.

Peste 4.000 de construcții suspecte de ilegalitate pe litoral

Întrebată despre starea litoralului și despre aglomerarea excesivă, ministra a afirmat că autoritățile au identificat peste 4.000 de construcții suspecte a fi ilegale în zona costieră.

Foarte multe ilegalități au fost comise (…). Avem peste 4.000 de construcții ilegale în zona costieră”, a declarat Buzoianu, precizând că situația juridică a acestora va fi stabilită de instanțe.

Potrivit acesteia, o parte dintre construcțiile neautorizate au fost deja demolate, oferind exemplul orașului Năvodari, unde zeci de clădiri ilegale au fost desființate.

Licitații cu reguli noi și dezbatere publică

Ministra a explicat că pentru terenurile de pe plajă a fost lansat un nou caiet de sarcini, realizat în urma unei dezbateri publice la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Pentru prima dată, caietul de sarcini a fost dezbătut public (…), să nu mai fie totul făcut în spatele ușilor închise”, a spus ea.

Noua procedură stabilește clar:

  • unde pot fi amplasate beach-barurile;
  • ce suprafață maximă pot avea construcțiile;
  • ce tipuri de activități sunt permise (inclusiv culturale și recreative);
  • criterii privind inovația și digitalizarea;
  • obligații privind accesibilizarea pentru persoane cu dizabilități.

Buzoianu a subliniat că în trecut existau situații în care construcții autorizate pentru 50 de metri pătrați ajungeau la 800 de metri pătrați.

Mai puține șezlonguri, mai mult spațiu pentru turiști

Întrebată dacă litoralul va deveni mai aerisit, ministra a răspuns afirmativ: „Da, mult mai aerisit”.

Potrivit acesteia, noul sistem nu va mai permite ocuparea excesivă a plajelor doar cu șezlonguri.

Nu mai merge să avem plaje de șezlonguri, doar atât, iar un om care vrea să vină cu prosopul să nu aibă loc unde să stea”, a afirmat Diana Buzoianu.

Obiectivul este ca turiștii să aibă mai mult spațiu liber, iar operatorii economici să vină cu proiecte diversificate, nu doar cu amplasarea masivă de șezlonguri.

Urmează licitații și pentru Mamaia Nord

După lansarea procedurii la Năvodari, ministrul Mediului a anunțat că urmează licitații similare și pentru zona Mamaia Nord, pe baza unui caiet de sarcini asemănător.

Ministra a susținut că reforma este necesară inclusiv în contextul în care românii au cheltuit anul trecut aproximativ 11 miliarde de euro în turism extern, preferând destinații din afara țării.

Ține de noi să arătăm că se poate construi corect pe acest litoral”, a concluzionat Diana Buzoianu.

Lasati un comentariu