Preşedintele american Donald Trump anunţă miercuri în faţa presei, la Haga, după summitul NATO, că susţine angajamentul fundamental al Alianţei Nord-Atlantice potrivit căruia un atac împotriva unui membru este un atac împotriva tuturor.
Declarația sa vine în contextul în care marţi, în drum către Olanda, el a provocat îngrijorări pe tema Articolului 5, relatează The Asscoiatd Press.
Susţin asta, de aceea mă aflu aici”, a declarat Donald trump într-o întâlnire cu premierul olandez Dick Schoof. „Dacă n-aş susţine, n-aş fi aici”, a subliniat el.
Preşedintele american a declarat marţi presei, la bordul Air Force One, că angajamentul său faţă de Articolul 5 „depinde de definiţie”.
Există numeroase definiţii ale Articolului 5. Ştiţi asta, da?”, a declarat el la bordul aeronavei prezidenţiale în drum către Haga. „Însă eu mă angajez să le fiu prieten”, a declarat el.
La deschiderea summit-ului alături de Mark Rutte, secretarul general al NATO, Trump i-a liniștit pe aliați în privința angajamentul SUA față de Articolul 5 din tratatul NATO, care conține clauza de apărare reciprocă a alianţei.
Suntem alături de ei până la capăt. Au lucruri foarte importante de anunțat astăzi”, a spus el, înainte de a aborda problema care îl preocupă încă din primul mandat, și anume disponibilitatea țărilor membre de contribui mai mult la cheltuielile pentru apărare.
Totodată, Trump a salutat angajamentul aliaților pentru a majora bugetul apărării la 5% din PIB.
Le-am cerut să crească până la 5% de mai mulți ani, iar acum vor majora până la 5%, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de 2%, iar mulți nu plăteau nici măcar 2%, așa că sunt de părere că va fi o veste foarte bună. NATO va deveni foarte puternic alături de noi”, a spus președintele american.