Un nou termen de judecată a avut loc astăzi, 18 iunie, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul tragediei din 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat pentru uciderea a doi tineri. Magistrații au analizat toate contestațiile depuse în cauză, iar la finalul ședinței, instanța a rămas în pronunțare.
La ieșirea din sala de judecată, Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, a făcut declarații emoționante, cu ochii în lacrimi. Acesta a vorbit despre finalul procesului și a subliniat că speră într-o condamnare mai aspră pentru Vlad Pascu, considerând că doar o pedeapsă exemplară poate transmite un semnal clar celor care aleg să se urce drogați la volan.
Am ajuns și la ziua în care s-a terminat acest proces. Concluzii: sper ca magistrații să-și facă datoria și Vlad Pascu să-și primească pedeapsa pe care o merită. A fost foarte greu, un drum foarte, foarte greu. Am ajuns și la final. Sperăm ca justiția să și facă treaba și sperăm la o pedeapsă mai mare. Da. Sperăm ca în acest caz să le dăm celorlalți drogați o palmă și să știe că dacă se urcă drogat de la volan va primi o pedeapsă foarte mare”, a declarat tatăl lui Sebastian.
Mai mult decât atât, Valentin Olariu a anunțat că intenționează să acționeze în instanță și Poliția Română, acuzând instituția că nu a luat măsuri ferme împotriva lui Vlad Pascu.
Ne-am hotărât să dăm și Poliția în judecată. După ce se va termina acest caz, următorii vor fi Ministerul de Interne. Pentru că dacă-l opreau pe Vlad Pascu și nu îi dădeau drumul și îi luau plăcuțele de înmatriculare, băiatul meu era lângă mine azi. Mă îndrept împotriva instituției, către Poliție”, a mai punctat tatăl lui Sebi.