Ultimele stiri

Se scumpesc taxele de drum în Bulgaria! Taxa Toll, începând cu data de 1 aprilie şi vinieta electronică începând din 1 mai

Cuantumul taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă şi pasageri, aplicate pentru utilizarea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria vor fi modificate. De asemenea, începând cu data de 1 mai 2025, cuantumul vinietelor electronice pentru autovehicule cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5t va fi majorat cu 10%, anunţă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu data de 1 aprilie 2025, cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă şi pasageri, aplicate pentru utilizarea infrastructurii rutiere publice vor fi modificate. De asemenea, începând cu data de 1 mai 2025, cuantumul vinietelor electronice pentru autovehicule cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5t va fi majorat cu 10%, după cum urmează: vinieta cu valabilitate de 1 săptămână – 15 leva (8 euro); vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (15 euro); vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (28 euro); vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (50 euro) şi vinieta de sfârşit de săptămână cu valabilitate de vineri, ora 12:00 până duminică, ora 23:59 – 10 leva (5 euro)”, transmite instituţia.

Cuantumul taxei maxime aplicabile pentru autovehiculele ale căror trasee nu pot fi stabilite prin intermediul sistemului BGTOLL va fi majorat în două etape, cu 10% începând cu data de 1 aprilie 2025, respectiv cu 10% începând cu data de 1 septembrie 2025.

Mai multe detalii pot fi consultate la următoarele adrese: vinieta electronică şi sistemul e-TOLL; starea actuală a drumurilor (https://www.lima.api.bg/); Agenţia „Infrastructura Rutieră” (https://www.api.bg/), număr de telefon +35/970013020, accesibil în regim 24/7; sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse (https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng); situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia (https://www.sofia-airport.eu/); starea vremii (https://www.weather.bg); regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale – https://www.mae.ro/travel-conditions/3677) şi pagina de internet a Agenţiei „Vămi” din Bulgaria (https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers); situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare (https://www.mvr.bg).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea următoarelor pagini de internet: Ambasada României în Republica Bulgaria (https://sofia.mae.ro/), Atenţionări de călătorie – MAE (https://www.mae.ro/travel-alerts), Ministerul Afacerilor Externe (https://www.mae.ro/) şi Sistemul european de avertizare timpurie privind fenomenele meteorologice periculoase – Meteoalarm (https://www.meteoalarm.org/ro/live/).

Lasati un comentariu

Alte articole

30 ian. 2024 7.58 pm

Un atac cibernetic a avut loc, astăzi, asupra Camerei Deputaților. Un grup de hackeri a spart baza de date și a extras datele cu caracter personal ale mai multor demnitari, printre care premierul Marcel…

20 dec. 2023 4.52 pm

Cea de-a doua zi a şedinţei pentru adoptarea Bugetului a debutat din nou cu scandal. George Simion şi colegii săi de la AUR a anunţat că parlamentarii formaţiunii părăsesc sala plenului reunit…

05 dec. 2024 3.11 pm

Parchetul General anunţă, joi, că s-a sesizat din oficiciu şi face cercetări cu privire la „infracţiuni electorale şi spălare a banilor”, după desecretizarea documentelor CSAT. De asemenea,…

16 feb. 2024 12.38 pm

Poșta Română Broker de Asigurare (PRBA), compania lansată de Poșta Română în octombrie 2014 ca propriul său broker de asigurări, intră acum în faliment, prin procedură simplificată, și…

21 dec. 2024 11.47 am

Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv…

19 iun. 2024 9.59 am

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, județul Constanța, echipele…