Ultimele stiri

Curtea Supremă confirmă interzicerea TikTok în SUA începând de duminică

Sursa foto: Pixabay

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins recursul depus de TikTok împotriva unei legi adoptate în aprilie de Congres, prin care rețeaua de socializare va fi interzisă pe teritoriul american. Interdicția va intra oficial în vigoare duminică, 19 ianuarie, afectând cei 170 de milioane de utilizatori ai aplicației în SUA.

Autoritățile au cerut ca TikTok să-și întrerupă legăturile cu compania-mamă, ByteDance, și să își vândă operațiunile americane unui grup din Statele Unite, invocând preocupări legate de securitatea națională. Aplicația este acuzată de conformare cu legislația chineză, care obligă companiile tehnologice să contribuie la colectarea de informații și să permită accesul autorităților chineze la datele utilizatorilor.

Guvernul american va trebui să impună retragerea aplicației din magazinele mobile. În urma acestei măsuri, TikTok nu va mai putea fi descărcată, iar utilizatorii existenți nu vor mai primi actualizări, ceea ce va duce treptat la imposibilitatea utilizării aplicației.

Totuși, viitorul TikTok în SUA rămâne incert. Interdicția va fi implementată chiar înainte de inaugurarea lui Donald Trump, care ar putea semna un decret pentru a amâna termenul-limită al vânzării aplicației. În trecut, Trump a încercat fără succes să interzică TikTok în 2020, însă în primăvară și-a schimbat poziția, devenind activ pe platformă, unde a strâns 15 milioane de abonați.

Alte articole

26 apr. 2022 11.27 am

  Două explozii au avut loc, marți dimineață, în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol. Informația a fost confirmată de autoritățile separatiste de la Tiraspol, care susțin că două turnuri…

06 mart. 2025 11.50 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că două mari companii americane vor intra în România, una urmând să preia o fabrică de amidon, iar cealaltă să lucreze…

01 nov. 2024 9.53 am

O persoană aflată pe lista cetăţenilor români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania a fost identificată ca fiind decedată, anunţă MAE vineri dimineaţă. În continuarea comunicărilor…

25 apr. 2023 1.13 am

Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs marți la vest de insula indoneziană Sumatra, a anunțat agenția de geofizică din Indonezia (BMKG), declanșând o alertă de tsunami, citată de Reuters.…

18 ian. 2025 11.29 am

Un cetățean român rezident în Marea Britanie, aflat în scop turistic în Egipt, a fost victima unui atac violent în Sharm El-Sheikh, fiind înjunghiat și internat în stare gravă la o unitate…

12 ian. 2024 10.02 am

Președintele american Joe Biden a anunțat că a ordonat, joi, atacuri asupra unor ținte din Yemen având legătură cu rebelii Houthi și a spus că operațiunea a fost întreprinsă împreună cu…