Ultimele stiri

Haine susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 60.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră, la Ostrov

Sursă foto: arhivă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit într-un microbuz articole vestimentare în valoare de 60.000 de lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Duminică, 4 februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, judeţul Constanţa, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră, în cadrul activității de control la frontieră, pe sensul de intrare în ţară, au descoperit într-o autoutilitară, înmatriculată în Republica Moldova, condusă de către un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani, 370 tricouri și 93 perechi de treninguri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare de aproximativ 60.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Alte articole

15 iul. 2023 10.40 am

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a făcut câteva declarații publice în cadrul unei dezbateri organizată de „Alianţa pentru Turism”, cu privire la problema locurilor de parcare din Constanța.…

21 apr. 2022 11.32 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi noapte, în stațiunea Mamaia, în zona clubului Bellagio. Din primele informații, un autoturism a intrat într-un stâlp.…

20 nov. 2023 9.58 am

Turismul în stațiunea Mamaia este în creștere! Deși 2023 a fost primul an în care Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a funcționat începând cu jumătatea lunii iulie,…

11 iul. 2024 10.56 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 11 iulie, în Murfatlar, în fața Cramei. Potrivit primelor informații este…

06 nov. 2024 1.26 pm

Cadrele medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină miercuri, 6 noiembrie, în Palazu Mare. Potrivit primelor informații, acolo a avut loc un…

13 aug. 2023 4.02 pm

La data de 13 august a.c., în jurul orei 06.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Soveja, din municipiul Constanța, a avut loc un accident…