Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că miercuri, până la ora 18.00, nordul şi sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, centrul Moldovei, sudul Transilvaniei şi local în zona montană se vor afla sub atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h).
Pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm), iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.
Pentru aceeaşi perioadă, meteorologii au emis un Cod portocaliu pentru nord-estul Olteniei, nordul, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 70…90 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…50 l/mp şi pe arii restrânse de 70…90 l/mp.

Potrivit aceleiaşi surse, în intervalul 22 iulie, ora 18 – 23 iulie, ora 6, în estul Munteniei, sud-vestul Moldovei şi local în Carpaţii Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.
De asemenea, în acelaşi interval va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale importante cantitativ, intensificări ale vântului şi vijelii în judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa şi estul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi. În aceste zone, viteza vântului la rafală va atinge 90 km/h, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…50 l/mp şi pe arii restrânse de 70…90 l/mp.
Meteorologii au emis, de asemenea, pentru judeţul Tulcea, un Cod roşu, valabil de miercuri de la ora 18 şi până joi dimineaţă, la ora 6, când se vor înregistra instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, averse torenţiale şi abundente, intensificări ale vântului şi vijelii.

Meteorologii avertizează că în această zonă vijelia va atinge 90 de km/h, iar cantităţile de apă vor fi, prin acumulare, de 90 – 100 l/mp şi izolat vor depăşi 120 l/mp.
În perioada 23 iulie, ora 6 – 23 iulie, ora 12, acelaşi judeţ se va afla sub avertizare Cod portocaliu de vijelii şi averse torenţiale importante cantitativ şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.







