Ultimele stiri

Ministerul Mediului pregătește lansarea Rabla 2026. Ce mașini vor putea fi cumpărate

Sursă foto: Freepik.com

Ministerul Mediului a anunțat lansarea în consultare publică a Ghidului de finanțare pentru Programul Rabla 2026, una dintre cele mai așteptate scheme de sprijin pentru achiziția de autovehicule noi și mai puțin poluante.

Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, programul beneficiază în acest an de un buget de 300 de milioane de lei, cu 100 de milioane de lei mai mare decât cel alocat în 2025. Majorarea fondurilor are ca scop sprijinirea unui număr mai mare de români interesați să își înlocuiască vehiculele vechi cu unele mai prietenoase cu mediul.

Una dintre principalele noutăți ale ediției din 2026 este legată de proveniența autovehiculelor eligibile. Acestea trebuie să fie fabricate în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau în state partenere integrate în lanțurile industriale ale pieței europene, precum Regatul Unit, Elveția, Turcia și Maroc.

În cadrul programului pot fi achiziționate autoturisme, autoutilitare ușoare, autospeciale ușoare și motociclete electrice cu sisteme de propulsie plug-in hibrid, electrice sau pe bază de hidrogen. Vehiculele trebuie să fie noi, să nu fi fost înmatriculate anterior și să aibă o valoare de cel mult 70.000 de euro, TVA inclus.

Valoarea ecotichetelor rămâne neschimbată față de anul trecut:

  • 10.000 de lei pentru autoturisme cu motor termic sau motociclete;
  • 12.000 de lei pentru vehicule hibride;
  • 15.000 de lei pentru modele plug-in hibrid și motociclete electrice;
  • 18.500 de lei pentru autoturisme 100% electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

După finalizarea perioadei de consultare publică și aprobarea ordinului, vor fi anunțate etapele de înscriere și depunere a dosarelor pentru beneficiari.

Lasati un comentariu