Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 au intervenit astăzi, 2 iunie, în jurul orei 14.15, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalat faptul că mai multe persoane ar fi încercat să introducă cu forța într-un autoturism un tânăr, pe strada Soveja din municipiu.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au demarat verificări, iar din primele cercetări a reieșit că sesizarea nu se confirmă în forma inițială.
În realitate, un minor în vârstă de 17 ani, plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Tulcea, ar fi fost identificat de familie în cursul zilei de astăzi, în zona Tomis III din Constanța. În momentul în care apropiații au încercat să îl convingă să revină la domiciliu, acesta ar fi refuzat, situație care a dus la o stare conflictuală.
Pentru gestionarea situației, polițiștii au intervenit rapid, iar persoanele implicate au fost legitimate și conduse la sediul poliției pentru audieri. Din verificările efectuate a rezultat că toate persoanele implicate sunt rude ale minorului – respectiv fratele și trei verișori ai acestuia.
Cazul a fost preluat în continuare de polițiști pentru stabilirea exactă a împrejurărilor, iar reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța au fost, de asemenea, sesizați pentru a se implica în evaluarea situației.








