Aproximativ 1.700 de copii din 25 de unități de învățământ și grădiniței ar urma să primească mango după ce Consiliul Județean Constanța (CJC) a finalizat oficial procedura de achiziție publică.
Proiectul este finanțat prin Programul pentru Școli, cofinanțat de Uniunea Europeană, care alocă anual fonduri pentru distribuirea de fructe, legume, produse lactate și de panificație în unitățile de învățământ.
Reprezentanții Consiliului Județean susțin că alegerea fructului exotic este justificată de prevederile programului european, care permite includerea mango-ului în lista produselor eligibile.
„S-a mers pe principiul că, dacă mango este inclus în anexă și în directiva Parlamentului European, îndeplinește toate condițiile”, a explicat Ionela Costache, administrator în cadrul instituției,
Achiziție de peste 10.700 de lei
Pentru implementarea proiectului, Consiliul Județean Constanța a finalizat o procedură de cumpărare directă prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul a fost atribuit companiei Selgros Cash&Carry SRL.
Valoarea estimată inițial a achiziției a fost de 11.182 de lei, însă oferta câștigătoare s-a ridicat la 10.787,94 lei. Procedura a fost lansată pe 8 mai 2026, iar atribuirea a fost finalizată pe 27 mai, fiind publicată oficial două zile mai târziu.
Conform documentației, vor fi livrate aproape 1.700 de fructe mango, ambalate individual, pentru activitățile educative organizate în școli.
Autoritățile vorbesc despre „educație prin gust”
Potrivit Consiliului Județean, degustarea fructelor tropicale are rolul de a diversifica experiențele alimentare ale elevilor și de a le oferi informații despre nutriție și proveniența diferitelor produse.
Profesorii implicați în program vor utiliza aceste activități pentru a discuta cu elevii despre vitamine, alimentație sănătoasă și zonele geografice din care provin fructele exotice.
Critici din partea producătorilor români
Decizia a fost însă privită cu rezerve de reprezentanții industriei alimentare autohtone. Aceștia consideră că fondurile publice ar fi putut fi orientate către produse românești, disponibile în cantități suficiente și la costuri mai reduse.
Criticii măsurii susțin că mango nu oferă avantaje nutriționale semnificative față de fructele locale, precum merele, perele, prunele sau caisele, și atrag atenția că în unele județe programul de distribuire a laptelui și produselor de panificație întâmpină întârzieri din cauza procedurilor de achiziție nefinalizate.
Programul pentru Școli continuă în toată țara
Programul pentru Școli al României beneficiază în anul școlar 2025-2026 de aproximativ 87 de milioane de lei, fonduri destinate distribuirii de fructe, legume, produse lactate, produse de panificație și mese calde pentru elevi.
Autoritățile locale au libertatea de a stabili produsele distribuite, în funcție de bugetul disponibil și de specificul programelor implementate la nivel local. În cazul Constanței, autoritățile au ales să completeze distribuția tradițională de fructe cu sesiuni speciale de degustare a mango-ului, o decizie care a atras atât susținători, cât și critici.








