Doi adolescenți, în vârstă de 16 ani, au fost depistați de polițiștii locali din Constanța în timp ce desenau graffiti pe suprafețe aparținând domeniului public, în zona Parcului Arheologic.
Potrivit autorităților, incidentul a avut loc pe 23 mai 2026, iar la fața locului au fost chemați și părinții minorilor, care au fost informați cu privire la faptele comise.
Cei doi au fost sancționați contravențional în baza Legii nr. 61/1991, fiecare primind o amendă de 1.500 de lei, sumă corespunzătoare jumătății din minimul prevăzut pentru minori. În plus, polițiștii au dispus confiscarea spray-urilor folosite și obligarea acestora de a reface suprafața afectată.
Reprezentanții Poliției Locale Constanța atrag atenția că astfel de fapte de tip vandalism sunt în creștere, vizând clădiri, mobilier urban și alte bunuri publice sau private, ceea ce generează costuri semnificative pentru refacere și afectează imaginea orașului.
Autoritățile reamintesc că, potrivit legii, înscripționarea neautorizată a domeniului public sau privat este contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.
Poliția Locală anunță intensificarea patrulelor și face apel la cetățeni să semnaleze orice astfel de incidente la numerele de contact puse la dispoziție.








