Eurovision Song Contest 2026 a fost câștigat de Dara, care a reprezentat Bulgaria cu piesa Bangaranga. În urma victoriei, ediția din 2027 ar putea fi organizată la Sofia.
Pe locul al doilea s-a clasat Israel, iar România a încheiat competiția pe poziția a treia, obținând unul dintre cele mai bune rezultate din ultimii ani.
Pe numele său real Darina Iotova, Dara are 27 de ani și s-a născut la Varna. Artista a devenit cunoscută după participarea în finala versiunii bulgare a emisiunii X Factor, în 2015. De atunci, melodiile sale au adunat peste 80 de milioane de ascultări și vizualizări, iar în ultimii ani a fost mentor în emisiunea The Voice of Bulgaria.
Piesa „Bangaranga” transmite ideea de libertate, revoltă și eliberare prin muzică. Versurile vorbesc despre dorința de a ieși din tipare și de a ignora regulile, într-o explozie de lumini, ritm și adrenalină. Potrivit artistei, termenul „Bangaranga” simbolizează zgomotul, haosul și energia necontrolată — „o dezordine frumoasă”, așa cum o descrie Dara.
În spatele succesului piesei „Bangaranga”, cu care artista bulgară DARA a câștigat Eurovision 2026, se află și un român. Cristian Tarcea, pe numele lui de scenă Monoir, este unul dintre compozitorii și producătorii melodiei care a cucerit Europa în marea finală de la Viena.
România s-a clasat pe locul 3
Reprezentata României Alexandra Căpitănescu s-a clasat e locul 3! Pe locul doi – Israel. Noam Bettan a obţinut 343 de puncte, în cadrul celei de-a 70-a ediţii a concursului.
Alexandra Căpitănescu a obținut 296 de puncte în finala care s-a desfăşurat la Viena, cel mai mare scor obținut vreodată de România.





