O instanță din Germania a decis că grupul alimentar american Mondelez International a indus în eroare consumatorii după ce a redus greutatea tabletelor de ciocolată Milka de la 100 la 90 de grame, fără modificări semnificative ale ambalajului.
Decizia vine în urma unei acțiuni intentate de o organizație pentru protecția consumatorilor, care a susținut că aspectul familiar al produsului creează impresia unei cantități neschimbate, deși conținutul a fost redus la începutul anului 2025.
Judecătorii au stabilit că designul ambalajului poate genera așteptări greșite în rândul cumpărătorilor și au subliniat că producătorul ar fi trebuit să includă un avertisment clar, vizibil, privind modificarea gramajului. De asemenea, instanța a precizat că această informare ar fi trebuit menținută pentru o perioadă de cel puțin patru luni după schimbare.
Hotărârea nu este definitivă, iar Mondelez International poate formula apel în termen de o lună.
Reprezentanții companiei au transmis că decizia este analizată în detaliu și că producătorul tratează cu seriozitate concluziile instanței, subliniind că își propune în continuare o comunicare transparentă cu consumatorii.
Totodată, compania a explicat că ajustarea gramajului la anumite produse a fost determinată de condițiile dificile din piață și de necesitatea de a menține standardele de calitate ale brandului Milka într-un context economic considerat volatil.




