Ultimele stiri

Bolojan, înaintea votului din Parlament: Oameni care locuiesc în penthouse-uri și oameni care au mașini mai scumpe decât apartamentele ne explică cât de „greu” este

Bald man in a dark suit delivering a speech from a wooden podium in a formal chamber.

Camera Deputaţilor şi Senatul dezbat marţi moţiunea de cenzură PSD-AUR „STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, semnată de 254 de parlamentari. În sală şi-au anunţat prezenţa 402 senatori şi deputaţi, din totalul de 464.

După prezentarea moţiunii de urgenţă, premierul Ilie Bolojan a prezentat punctul de vedere al Guvernului, răspunzând acuzaţiilor din moţiune.

Dacă e adevărată moţiunea, unde aţi fost până acum? Dacă nu e adevărată, atunci minţiţi în moţiune”, s-a adresat el PSD, remarcând că moţiunea ”are o fractură logică”.

Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul comun că moţiunea de cenzură „are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD, care au contrasemnat-o”.

Am ascultat această moţiune, care face vorbire despre societăţi comerciale, despre cum s-a guvernat şi despre o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD, care au contrasemnat-o sau au citit-o. Ştiţi de ce? Pentru că, dacă e adevărată moţiunea, unde aţi fost până acum? N-aţi fost în guvern? Dacă nu e adevărată, mie mi-ar fi ruşine să semnez aşa ceva”, a spus el.

 

Acum zece luni, când am preluat mandatul de premier, am venit să fac ce trebuie. Nu ce e popular, ce e necesar. Pentru că România venea din 2024 cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană – 9,3% din PIB. Nu eu l-am produs. L-am găsit. Nu-l puteam ascunde. Am ajuns în situaţia asta pentru că Guvernele anterioare au amânat reformele şi au ignorat realităţile până nu a mai fost posibil să fie ocolite. Agenţiile de rating, pieţele financiare şi partenerii europeni ne-au mai păsuit până la alegerile prezidenţiale, dar indulgenţa lor nu s-a întins”, a spus premierul în plenul celor două Camere, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

 

Unii dintre cei care semnează astăzi această moţiune ştiau exact ce au lăsat în urmă. Ştiau cifrele, dar PSD nu şi-a asumat postul de premier, preferând ca altul să-şi asume costurile. Au calculat, în stilul caracteristic, că vor ocupa doar funcţiile şi vor profita de avantajele guvernării, aşa cum fuseseră obişnuiţi, venind în tura a doua”, a mai spus şeful Executivului.

”Acum aş vrea să spun câteva lucruri legate de cum s-a ajuns aici. Că totuşi această moţiune este mincinoasă, este cinică şi artificială. De ce e mincinoasă? Pentru că se bazează pe date care nu sunt reale şi pare că este scrisă de oameni care n-au fost în guvernare zi de zi şi n-au participat la toate deciziile. Este cinică, pentru că nu ţine cont de contextul în care ne găsim. Orice ţară, într-o sumedenie de crize externe, interne, ar încerca să-şi consolideze guvernările”, a declarat premierul în plenul reunit.

El a arătat că ”e o problemă de credibilitate a ţării, de menţinerea deficitelor, e vorba de absorţia de fonduri europene şi de a nu pierde bani din PNRR”.

Dar cum am ajuns aici? Au fost trei faze. Într-o primă fază, în primele luni, Partidul Social-Democrat a ales să joace rolul opoziţiei din interiorul guvernului. Şi sunt oameni aici care veneau la şedinţele de coaliţie. E foarte neplăcut să participe la o şedinţă de coaliţie, să plece după aceea pe surse ce nu s-a discutat sau doar parţial adevărat, iar seara să vezi la televizor că nu mai e valabil ce s-a stabilit la ora 13 sau la ora 14, sperând că, în faţa măsurilor care au fost luate, care nu au fost uşoare, aşa este, unii vor rămâne cu decontul, vom identifica un vinovat şi alţii vor scăpa de nota de plată în aşa fel încât să recupereze eventual electoratul pierdut. Dar nu a reuşit asta. Pentru că electoratul a fost pierdut în 2024 şi 2025 când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, în care şi noi am făcut parte, au venit cu promisiuni care nu au putut fi onorate şi în care le-am creat nişte aşteptări în care statul le poate da ce nu are”, a mai afirmat el.

Premierul Ilie Bolojan le-a transmis celor din PSD că nu au nicio credibilitate, ca oameni care locuiesc în penthouse-uri din offshore-uri şi care sfidează bunul simţ, să vină să explice cum plâng pe umărul românilor, care au maşini mai scumpe decât câteva apartamente.

În această moţiune se vorbeşte despre sărăcirea populaţiei despre creşterea TVA-ului, despre CASS şi aşa mai departe. Păi nu le-am hotărât pe astea împreună, nu ştim asta, stimaţi colegi? Cât sunteţi de ipocriţi? Eu înţeleg greutăţile cetăţenilor noştri pentru că, oameni buni, încă nu s-a văzut nicăieri în lume o corecţie de deficit fără o constrângere economică fără un efort. Nu există nicăieri aşa ceva, dar veţi avea ocazia, poate, să demonstraţi cum le veţi face pe toate, fără să deranjaţi pe nimeni. Aţi mai încercat asta în 2024 şi nu v-a ieşit”, le-a transmis premierul celor de la PSD.

”Eu înţeleg aceste lucruri şi le mulţumesc românilor pentru aceste greutăţi dar nu pot să accept, cum să vă spun, şi nu aveţi nicio credibilitate, ca oameni care locuiesc în penthouse-uri din offshore-uri şi care sfidează bunul simţ, să vină să explice cum plâng pe umărul românilor. Oameni care au maşini mai scumpe decât câteva apartamente, să ne explice cât e de greu. Românii ştiu că oamenii ăştia nu suferă alături de ei, ştiu asta cât se poate de clar şi nu mai merge asta, da?”, a arătat el.

Premierul a mai spus că sărăcirea populaţiei a fost când am avut vârful de deficit maxim de 9,3% din PIB.

De ce? Pentru că, vă daţi seama, cineva care a spart banii familiei n-are nicio vină, are de vină cel care strânge cioburile care repară, care curăţă. (..) Ceea ce s-a întâmplat în 2023-2024 plătim nota de plata acum şi nu e normal ceea ce faceţi”, a mai spus premierul.

 

Lasati un comentariu