Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă, 11 aprilie 2026, în jurul ore 14.18 minute la Biserica Sfântului Mormânt, în cadrul ceremoniei din Sâmbăta Mare, marcând unul dintre cele mai importante momente religioase pentru creștinii ortodocși din întreaga lume.
Considerată un miracol al Ortodoxiei, Sfânta Lumină se pogoară, potrivit tradiției, în timpul Vecerniei Mari, deasupra Mormântului Învierii Domnului. Fenomenul, care are loc anual la Ierusalim, este perceput de credincioși drept o manifestare divină a biruinței vieții asupra morții. Se spune că, în primele minute, focul nu arde, fiind un simbol al purificării și al harului dumnezeiesc.
Ceremonia are loc într-un cadru strict, respectat de secole. Încă din Vinerea Mare, Sfântul Mormânt este supus unor verificări riguroase pentru a elimina orice suspiciune privind existența unei surse de foc. Accesul în interior este atent controlat, iar intrarea este sigilată înainte de începerea slujbei. La momentul rânduit, Patriarhul Ierusalimului pătrunde în interiorul Mormântului, după ce este verificat în prezența martorilor din mai multe confesiuni. Îmbrăcat în veșminte simple, acesta intră singur în încăperea sacră, unde se roagă în genunchi în fața lespezii. După un timp de rugăciune, lumina apare, iar patriarhul aprinde mănunchiuri de lumânări, pe care le oferă apoi credincioșilor. În biserică, momentul este întâmpinat cu emoție puternică. Credincioșii își aprind lumânările și transmit mai departe flacăra, într-un gest care simbolizează comuniunea și unitatea în credință. Lumina este ulterior distribuită în toate colțurile lumii ortodoxe.
Și în acest an, Lumina Sfântă va fi adusă în România în cursul serii, urmând să ajungă la Catedrala Patriarhală, unde va fi primită și oferită delegaților eparhiilor din întreaga țară. De aici, ea va fi dusă în biserici și împărțită credincioșilor în noaptea de Înviere. Pentru milioane de români, primirea Luminii Sfinte reprezintă unul dintre cele mai emoționante momente ale anului. În noaptea de Paște, oamenii participă la slujba de Înviere și duc lumina acasă, considerând-o aducătoare de binecuvântare, pace și protecție.
Semnificația acestui moment depășește dimensiunea ritualică, fiind legată profund de credința în Învierea lui Hristos și de speranța într-un nou început. Lumina Sfântă devine astfel un simbol viu al renașterii spirituale, al iertării și al vieții care învinge moartea. Evenimentul de la Ierusalim rămâne, an de an, unul dintre cele mai urmărite și încărcate de emoție momente din calendarul religios, adunând laolaltă credincioși din întreaga lume în jurul aceleiași credințe.















