Ultimele stiri

Principesa Margareta, la bordul Navei-Școală „Mircea”. Începe călătoria legendară a bricului Mircea

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu au urcat la bordul Navei-Școală „Mircea”, simbol al tradiției Marinei Române și al Familiei Regale de trei generații, pentru a le ura drum bun militarilor și cadeților care vor porni într-un marș transatlantic de instruire.

Cel de-al patrulea marș transatlantic al velierului va dura 153 de zile și va include escale în douăsprezece țări. Traseul va ajunge și pe continentul american, unde, la New York, pe 4 iulie 2026, marinarii români vor sărbători alături de colegii lor americani 250 de ani de la Declararea Independenței Statelor Unite ale Americii.

În acest an, aproape 100 de cadeți marinari din România și alte opt țări, împreună cu 100 de membri ai echipajului militar, vor participa la instruire teoretică și practică pe durata celor cinci luni ale marșului.

„Mircea” alături de navele sale surori

După cinci decenii, Nava-Școală „Mircea” se va afla din nou pe mare alături de surorile sale celebre: Nava Eagle (SUA), Nava Gorch Fock (Germania) și Nava Sagres (Portugalia), toate fabricate în secolul XX la Hamburg, Germania.

Bricul „Mircea”, construit în 1938 și intrat în serviciul Marinei Militare Române în 1939 în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, rămâne un simbol al identității naționale și un adevărat laborator de formare pentru generații întregi de ofițeri marinari.

Vizita Familiei Regale

Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat centrul de comandă al navei, discutând cu echipajul despre misiunile internaționale de instruire care promovează România în lume. Oaspeții regali s-au întâlnit cu viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, comandorul Silviu Moraru, comandantul navei, și cu alți ofițeri ai Statului Major.

Familia Regală a subliniat importanța continuării tradiției maritime și a instruirii profesionale a cadeților, într-un context internațional ce promovează imaginea României pe mările lumii.

Lasati un comentariu

```