Ultimele stiri

Pensiile din aprilie, plătite în avans înainte de Paște

Sursă foto: Freepik.com

Pensiile aferente lunii aprilie vor ajunge mai devreme la beneficiari, în contextul sărbătorilor pascale, a anunțat joi Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Astfel, toate pensiile distribuite prin intermediul factorilor poștali vor fi livrate până cel târziu la data de 9 aprilie. În același timp, pensionarii care primesc banii în cont bancar vor avea sumele virate pe 8 aprilie.

Reprezentanții ministerului au precizat că măsura a fost luată pentru a asigura plata în avans, ținând cont de perioada sărbătorilor. În acest sens, Casa Națională de Pensii Publice a alocat fondurile necesare și a demarat procedurile pentru tipărirea și transmiterea taloanelor către oficiile poștale.

Totodată, au fost informate atât Compania Națională Poșta Română, cât și băncile partenere, pentru a facilita distribuirea pensiilor în condiții optime.

În ceea ce privește ajutoarele financiare unice destinate pensionarilor cu venituri sub 3.000 de lei, acestea nu vor fi acordate în luna aprilie. Autoritățile au explicat că întârzierea este cauzată de contestarea legii bugetului la Curtea Constituțională. După decizia Curții Constituționale, care a stabilit că legea a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituționale, ajutoarele urmează să fie acordate în luna mai.

Lasati un comentariu