Comisarii din cadrul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au demarat, la data de 16 martie 2026, o acțiune de control la o structură de cazare de tip cămin situată în zona străzii Caraiman din Constanța. Imobilul aparține Uniunii județene a cooperației de consum Constanța.
Verificările au vizat condițiile de igienă și siguranță oferite persoanelor cazate, inclusiv existența unei băi și a unui grup sanitar comun, pentru a se stabili dacă sunt respectate normele în vigoare privind protecția consumatorilor.
Acțiunea face parte dintr-o serie de controale realizate în cadrul monitorizării unităților administrate de Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Constanța.
Potrivit președintelui Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, verificările nu au putut fi finalizate deoarece administratorul unității nu s-a prezentat la control.
Am lăsat invitație. Acțiunea este în desfășurare, pentru că la data și ora controlului administratorul nu a dorit să se prezinte, mandatând un avocat. Neavând registrul de control și niciun document dintre cele solicitate, am fost nevoiți să amânăm pentru o dată ulterioară închiderea documentului de control, a declarat acesta.
Controlul urmează să fie reluat pentru clarificarea situației și verificarea tuturor documentelor necesare.








