Ca urmare a protestului organizat astăzi de o organizație sindicală, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au transmis un punct de vedere oficial prin intermediul Compartimentului de Relații Publice.
Potrivit conducerii instituției, organizația sindicală care a inițiat acțiunea nu are caracter reprezentativ la nivelul inspectoratului, întrucât nu îndeplinește condițiile legale privind reprezentativitatea și nu deține majoritatea în rândul personalului unității.
Reprezentanții IPJ Constanța susțin că afirmațiile formulate în spațiul public de membrii sindicatului sunt neîntemeiate și nu reflectă în mod obiectiv realitatea activității desfășurate în cadrul instituției. Conducerea inspectoratului subliniază că președintele, vicepreședintele executiv și alți membri ai organizației sindicale au fost invitați și au participat în repetate rânduri la ședințe de dialog social, în cadrul cărora au fost analizate problemele semnalate și au fost căutate soluții legale și echilibrate privind activitatea și drepturile polițiștilor. O astfel de întâlnire a avut loc inclusiv în luna ianuarie, când liderii sindicali au discutat cu conducerea aspectele invocate în prezent.
În ceea ce privește programul de lucru, reprezentanții instituției precizează că acesta este reglementat prin dispoziții legale aplicabile la nivel național și nu poate fi modificat în afara cadrului normativ, în funcție de solicitările unui număr restrâns de polițiști.
Totodată, conducerea IPJ apreciază că demersul actual nu urmărește identificarea unor soluții constructive, ci riscă să genereze tensiuni artificiale și să creeze în opinia publică o percepție eronată privind capacitatea de intervenție și nivelul de pregătire al polițiștilor constănțeni. În final, instituția transmite că rămâne deschisă dialogului social, în limitele legii, și își exprimă disponibilitatea pentru o colaborare bazată pe respect, profesionalism și responsabilitate, în interesul personalului și al comunității.



