Ucraina merită o pace dreaptă, iar Republica Moldova o va sprijini cu solidaritate neştirbită, a transmis preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj pe reţelele sociale, la împlinirea a patru ani de când trupele ruse au invadat ţara vecină.
În zorii unei zile care a schimbat istoria, Ucraina a ales să reziste. Şi a rămas în picioare. Dârzenia poporului ucrainean este o lumină pentru întreaga lume liberă. Ne înclinăm în faţa memoriei celor care şi-au pierdut viaţa în cei patru ani de război. Împărtăşim durerea celor care au pierdut pe cineva drag. Purtăm în amintire suferinţa celor care au fost răniţi sau au fugit din calea armelor. Nu uităm chinul prizonierilor de război torturaţi şi umiliţi în captivitate”, se arată în mesajul şefei statului postat pe Facebook împreună cu un set de imagini ce arată urmările şi suferinţa provocată ucrainenilor de războiul de agresiune al Rusiei.
Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea şi libertatea noastră şi a întregii Europe”, adaugă şefa statului moldovean. „Ucraina merită o pace dreaptă. Iar noi vom sprijini Ucraina cu solidaritate neştirbită”, promite Maia Sandu.
Timp de patru ani lungi, Ucraina a apărat nu numai propria libertate, ci şi pacea dincolo de graniţele sale. Vă mulţumim că aţi ţinut Rusia departe de ţara noastră şi că aţi protejat Europa. Vă suntem alături – astăzi şi în fiecare zi”, a transmis Maia Sandu şi într-un mesaj video postat pe X în limba engleză.
În acelaşi timp, potrivit NewsMaker, o delegaţie de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova – membri ai Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina – participă marţi la Kiev la evenimentele comemorative organizate în contextul marcării a patru ani de la începutul războiului din Ucraina.
Delegaţia este condusă de preşedintele Grupului de prietenie, Alexandr Trubca. La Kiev, deputaţii vor participa, alături de parlamentari din mai multe ţări, la evenimentele comemorative organizate de legislativul ucrainean.
Luni, preşedintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, a participat la Reuniunea specială a Forumului pentru Securitatea Mării Negre, organizată la Odesa. Evenimentul a fost dedicat analizării felului în care războiul remodelează parteneriatele şi regulile puterii globale.
De asemenea, în seara zilei de 23 februarie, clădirea Parlamentului de la Chişinău a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, în semn de solidaritate şi susţinere a poporului ţării vecine.



