Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat vineri că România a acordat Ucrainei, anul trecut, un sprijin financiar estimat la aproximativ 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
Întrebat la postul de radio Europa FM despre valoarea pachetului financiar și impactul acestuia asupra deficitului bugetar, premierul a subliniat că afirmațiile potrivit cărora România ar fi cheltuit „sume foarte mari” în timp ce se confruntă cu dificultăți financiare interne sunt nefondate.
Unul din lucrurile vehiculate este că, în timp ce există o dificultate financiară în România, noi susținem Ucraina cu sume foarte mari. Acesta este un fals. Atunci când am alocat sume de sprijin anul trecut, de exemplu, la final de an am dat comunicat de presă. Cred că a fost în jur de 50 de milioane de euro ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei pe acest program de susținere financiară, a afirmat Bolojan.
Prim-ministrul a explicat că sumele au fost alocate prin NATO și au fost utilizate pentru achiziția de arme destinate sprijinirii Ucrainei, subliniind importanța acestui demers pentru siguranța națională a României.
La NATO, din aceste sume care au fost adunate de toate țările europene, au fost achiziționate arme pentru a susține Ucraina. Trebuie să discutăm foarte deschis niște lucruri. Cel mai important lucru pentru o țară, inclusiv pentru România, este siguranța națională. Ea nu se vede cât timp lucrurile sunt liniștite. Și, că ne place, că nu ne place, este o realitate că Ucraina, prin rezistența pe care o are în fața agresiunii ruse, apără practic acest flanc de est, inclusiv România, de ceea ce se poate întâmpla. Eu cred că România și celelalte țări europene, alături de Statele Unite, au procedat corect în acești ani încercând să-și apere frontiera și să susțină o țară agresată, a adăugat premierul.
Ilie Bolojan a insistat asupra ideii că sprijinul financiar pentru Ucraina nu afectează în mod semnificativ bugetul României și reprezintă, în același timp, o investiție strategică pentru securitatea națională și stabilitatea regiunii.



