Un pompier voluntar din Galați, aflat în misiune, a fost amendat și lăsat fără permis de conducere după ce nu ar fi acordat prioritate unei autospeciale de poliție. Incidentul a avut loc în satul Căuiești, unde coșul de fum al unei case a luat foc.
Potrivit martorilor, ambele echipaje se deplasau la același incendiu, însă din cauza drumului îngust, autospeciala pompierilor nu a putut face loc polițiștilor, care l-au somat pe pompier să elibereze calea. Flăcările continuau să cuprindă casa, iar localnicii au intervenit și au stins focul înainte ca echipajul să ajungă la fața locului.
Ne-am dat cât am putut, dar dânsul ne-a depășit și apoi ne-a oprit, a declarat Dinu Haret, șeful echipei SVSU Drăgușeni.
Pompierul voluntar, Ionel Bejan, a explicat că agentul de poliție i-a comunicat că nu a oprit la semnalele luminoase și nu i-a acordat prioritate.
Putea să ardă casa, să fie persoane în casă. Cred că e un abuz – viața ar trebui să aibă prioritate, a mai adăugat șeful echipei SVSU.
Pompierul a fost sancționat cu amendă de 3.000 de lei și i s-a suspendat permisul de conducere timp de 4 luni, pentru că ar fi folosit girofarul și sirena din dotare fără drept legal. Felicia Tudoran, purtător de cuvânt IPJ Galați, a precizat că autospeciala avea instalate dispozitive cu lumini și semnale sonore similare celor ale poliției sau ambulanței.
Primarul comunei Drăgușeni, Dumitru Vintilă, a spus că semnalele sunt în dotarea mașinii de ani de zile și că pompierul le-a folosit la fiecare intervenție de șase ani. Pompierii voluntari au aceleași drepturi ca cei de la ISU și sunt trimiși în misiune de superiorii lor.



