Ultimele stiri

Alertă meteo de ultimă oră! Trei zile cu ninsori, vânt și polei

Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea în următoarele zile, fiind emisă o informare meteorologică pentru perioada 8 februarie ora 10.00 – 10 februarie ora 20.00. În acelaşi interval vor fi ninsori, polei şi vânt. În unele zone temperaturile minime vor coborî până la – 15 grade Celsius.

Astfel, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei, iar începând cu seara zilei de luni şi până marţi seara în special în Oltenia, Banat şi Transilvania, precum şi zonele de munte.

Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 5…10 l/mp, iar în zona montană şi în sud-vestul teritoriului de 15 l/mp.

De asemenea, se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm. Izolat se va forma polei sau gheţuş.

În sud-vestul, sudul şi estul ţării, local vântul va avea intensificări cu vitezeîn general de 45…50 km/h, iar în Munţii Banatului şi la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) în Moldova şi estul Transilvaniei.

Astfel, în aceste regiuni temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime în general între -15 şi -5 grade.

Lasati un comentariu