Ultimele stiri

Accident spectaculos. O mașina a sărit peste un sens giratoriu și a ajuns pe un acoperiș

Sursă foto: captura video

Un accident rutier grav s-a produs azi-noapte, la rondul din 1 Decembrie, din comuna 1 Decembrie, județul Ilfov. Un autoturism a sărit peste sensul giratoriu și s-a oprit într-o locuință. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. 

Incidentul a avut loc în jurul orei 22:23, pe Șoseaua Giurgiului, în comuna 1 Decembrie. Potrivit IPJ Ilfov, un șofer în vârstă de 54 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. La kilometrul 15, acesta ar fi acrosat un alt autoturism, după care a intrat în coliziune cu sensul giratoriu, fiind proiectat pe acoperișul unui imobil.

Imaginile arată cum mașina lovește rondul, zboară câțiva metri în aer, rupe mai multe cabluri aeriene și doboră doi stâlpi de electricitate, înainte de a se prăbuși peste casă, scrie  breakingnewsgiurgiu.ro 

Șoferul a fost găsit încarcerat. Pompierii l-au extras din autoturism, iar echipajele medicale i-au acordat primul ajutor la fața locului, după care a fost transportat la o unitate spitalicească din București pentru îngrijiri de specialitate și recoltarea de probe biologice.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Lasati un comentariu