Locuitorii din municipiul Medgidia vor rămâne fără apă potabilă joi, 5 februarie 2026, în intervalul 07:30 – 20:00, din cauza unor lucrări la rețeaua de alimentare cu apă.
RAJA SA anunță că întreruperea este necesară pentru cuplarea noilor conducte de pe străzile Păcii, Tineretului și Viilor la rețeaua existentă. Vor fi afectați consumatorii din următoarele zone:
- Cartier Rotunda
- Cartier Alibaba
- Zona Ciment
Lucrările fac parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din Medgidia, cu o valoare de aproximativ 53 de milioane de lei.
Reprezentanții RAJA îi roagă pe locuitorii din zonele afectate să își facă rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic. De asemenea, aceștia avertizează că, după reluarea furnizării, apa poate fi temporar tulbure sau ușor colorată, motiv pentru care este recomandată folosirea ei doar în scopuri menajere până la limpezire.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonați că echipele vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp, au transmis reprezentanții RAJA.




