Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, urmează să preia în perioada următoare conducerea Filialei Județene a Partidului Național Liberal Constanța, în calitate de interimar. Decizia va fi oficializată cu prilejul vizitei premierului Ilie Bolojan la Constanța, vizită care a fost reprogramată pentru săptămâna viitoare.
Contextul acestei decizii vine după situația tensionată de la finalul anului trecut, când atât Bogdan Huțucă, cât și Florin Mitroi își anunțaseră demisiile din funcțiile deținute în partid și administrație. La acel moment, Ilie Bolojan anunțase că va reveni în luna ianuarie 2026 la Constanța pentru a clarifica situația de la nivelul organizației județene PNL.
Ulterior, Florin Mitroi a revenit asupra deciziei de retragere, în timp ce Bogdan Huțucă și-a menținut poziția. Înainte de a câștiga funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi a fost timp de două decenii primar al comunei Valu lui Traian.



