Astăzi, 10 ianuarie 2026, RAJA SA a intervenit pe strada Belvedere din municipiul Constanța pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm.
Furnizarea apei potabile va fi sistată între orele 09:40 și 15:00 pentru abonații blocurilor BM8 (Sc. A, B și C), BM9, Belvedere 4, 6 și 7, precum și pentru consumatorii situați între străzile Pescarilor și Marea Neagră.
Compania RAJA își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în parametri normali cât mai rapid posibil.
După repunerea în funcțiune a rețelei, apa poate prezenta temporar turbiditate sau modificări de culoare, fiind recomandată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.




