Ultimele stiri

Accident mortal în Argeș: fostul ministru Daniel Chițoiu va executa 4 ani de închisoare

Sursă foto: Freepik.com

Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, după ce a provocat un accident rutier mortal în județul Argeș, în urma căruia au murit două persoane, iar o a treia a fost rănită.

Inițial, Chițoiu primise 3 ani cu suspendare, însă procurorii și rudele victimelor au făcut apel, iar Curtea de Apel Pitești a majorat pedeapsa la 4 ani de detenție și a stabilit regimul executării pedepsei.

De asemenea, instanța a impus daune morale de 400.000 de lei pentru fiecare victimă și a stabilit o serie de restricții, printre care și interdicția de a conduce autovehicule timp de 5 ani.

Accidentul a avut loc la finalul lunii decembrie 2019, când Chițoiu a intrat cu mașina pe contrasens. Sentința dată astăzi este definitivă și nu mai poate fi atacată.

Lasati un comentariu