Ultimele stiri

(FOTO) Apel umanitar pentru elevul George Trandafir din comuna Ion Corvin: comunitatea din Constanța s-a mobilizat exemplar

Un nou exemplu de solidaritate și omenie vine din județul Constanța, unde comunitatea s-a mobilizat impresionant în cadrul unui apel umanitar dedicat lui George Trandafir. Demersul a reunit oameni cu suflet mare, reprezentanți ai administrației locale, instituții, mediul privat și membri ai comunității, uniți de dorința de a oferi sprijin și speranță.

Inițiatorii campaniei adresează mulțumiri tuturor celor care au răspuns apelului, subliniind că sprijinul primit demonstrează că, atunci când există unitate, credință și empatie, speranța nu se pierde. Un gând special de recunoștință se îndreaptă către Arămitu Ionuț și Ruse Andreea, doi tineri cu suflet mare, pentru implicarea constantă și efortul susținut depus pe parcursul acestei acțiuni caritabile.

Un rol important l-a avut și sprijinul autorităților locale. Sunt aduse mulțumiri lui Eleonor Blagan, primarul comunei Băneasa,  Cazacu George, primarul comunei Ion Corvin, precum și lui Mocanu Daniel, viceprimar al comunei Băneasa, pentru deschiderea și susținerea arătate acestui demers umanitar.

De asemenea, un aport semnificativ a venit din partea Mănăstirii Strunga din comuna Oltina, prin binecuvântarea și sprijinul oferite de stareța Filareta, alături de contribuțiile venite din mediul privat: C&D Construcții Market S.R.L. – Băneasa (Trifan Costel și Trifan Adriana), SC Perfect Ban (Costin), Mirixino Inc (Alimăneanu Catioara) și SC Cosmina Maria 2002 SRL (Tănase Cosmina-Camelia).

Nu în ultimul rând, un sprijin moral constant a fost oferit de Ruse Cristiana, mama Andreei, precum și de membrii familiei implicați direct în această acțiune – Birzan Ana și Arămitu Cornelia, mama și bunica lui Ionuț, a căror prezență și susținere au avut o însemnătate aparte.

Reprezentanții campaniei anunță că au ajuns la domiciliul lui George Trandafir, iar starea acestuia este ușor ameliorată, un fapt care aduce un plus de speranță și confirmă importanța fiecărui gest de ajutor.

Un exemplu emoționant de solidaritate vine și din partea tinerilor colindători din satul Viile, comuna Ion Corvin, coordonați de Trandafir Sebastian, unul dintre frații mai mari ai lui George. Aceștia au decis ca sumele strânse în urma colindelor să fie donate pentru acoperirea costurilor medicale necesare tratamentului.

Apelul umanitar rămâne deschis, iar cei care doresc să contribuie o pot face prin donații în conturile puse la dispoziție de organizatori. Inițiatorii campaniei reamintesc că binele făcut cu sinceritate se întoarce, iar solidaritatea este cea care menține vie speranța în momentele dificile. Acest demers demonstrează, încă o dată, că o comunitate unită poate aduce lumină acolo unde încercările vieții par copleșitoare.

Conturi pentru donații:

IBAN: RO63RNCB0114169632410001
Titular: Arămitu Ionuț-Daniel

IBAN: RO46INGB0000999917668245
Titular: Sebastian Valentin

Lasati un comentariu