Belgia se pregătește pentru trei zile de grevă în contextul reformelor guvernamentale propuse de prim-ministrul Bart De Wever, menite să redreseze finanțele publice. Sindicatele avertizează asupra unui „dezastru social”, criticând amploarea măsurilor și impactul asupra populației, relatează AFP.
Greva se va desfășura în trei etape:
Luni: transportul public și căile ferate vor fi afectate. Operatorul feroviar SNCB estimează că va circula un tren din două, sau chiar unul din trei, în funcție de linie. Mai multe trenuri Eurostar care leagă Bruxelles de Paris au fost deja anulate.
Marți: la acțiunea transportatorilor se vor alătura serviciile publice, inclusiv școli, creșe, administrații și spitale.
Miercuri: greva va fi interprofesională, afectând și traficul aerian. Niciun zbor comercial nu va decola de pe cele două aeroporturi principale belgiene, Bruxelles-Zaventem și Charleroi, din cauza unui procent ridicat de greviști printre angajații responsabili cu controalele de securitate.
Principalelor sindicate belgiene le preocupă faptul că reformele propuse de De Wever, aflat la putere din februarie, vizează liberalizarea pieței muncii, modificarea drepturilor la șomaj și ajustarea pensiilor. Până în prezent, doar câteva dintre măsurile dorite au fost implementate, coaliția guvernamentală fiind divizată în privința amploarei reformelor și a echilibrului între economiile bugetare și creșterea cheltuielilor militare.
Sindicatele susțin că greva reprezintă un „apel adresat prim-ministrului De Wever și întregului guvern pentru a pune capăt dezbinării sociale”. Într-un comunicat separat, FGTB a acuzat prim-ministrul de „dispreț” și „lipsă de respect” față de mișcarea socială.
Proteste similare au avut loc încă de la venirea la putere a lui De Wever, cea mai recentă manifestație semnificativă având loc la mijlocul lunii octombrie, când zeci de mii de persoane au mărșăluit pe străzile Bruxelles-ului împotriva reducerilor bugetare considerate „brutale”.





