Ministerul Sănătății a anunțat că vor fi efectuate verificări la clinica stomatologică din București unde o fetiță de doi ani a murit, după ce a fost sedată intravenos pentru o intervenție stomatologică. Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control al ministerului vor evalua respectarea protocoalelor administrative, iar Colegiul Medicilor va realiza o anchetă privind conduita terapeutică.
Tatăl copilului a explicat că micuța urma să facă două tratamente de canal, pentru care mama și-a dat acordul scris. El susține că soția sa a informat medicul despre rezultate ale analizelor care depășeau limitele normale, însă i s-a comunicat că procedura poate fi efectuată.
Au semnat soția, dar știam ce îi face… Noi am spus, are mesaje soția cu doamna doctor pe Whatsapp unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, și doamna doctor i-a zis că nu, să vină că este ok”, a spus tatăl.
El a adăugat că fetița a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după sedare, iar părinții au fost anunțați abia după mai mult de o oră. „Au omorât-o”, a declarat tatăl, precizând că, în afară de valorile modificate ale ficatului, copilul nu avea alte probleme de sănătate.
Ministerul Sănătății, prin ministrul Alexandru Rogobete, a detaliat modul în care se vor desfășura verificările:
Am discutat cu Corpul meu de Control și cu Inspecția Sanitară de Stat, care vor verifica din punct de vedere administrativ dacă această clinică respecta toate protocoalele și normativele în vigoare pentru astfel de intervenții medicale sub anestezie generală. Și sigur că, din punctul de vedere al conduitei terapeutice, Colegiul Medicilor se va pronunța”.
Rogobete a subliniat că nu poate formula o opinie medicală fără date exacte: „Există anumiți parametri, anumiți biomarkeri, care, chiar dacă nu sunt în intervalul de referință, nu interacționează cu anestezia generală și cu anestezicele. Din acest motiv, mi-e greu să speculez”.
Ministrul a amintit că orice anestezie generală implică riscuri și poate avea efecte secundare, în anumite circumstanțe, și a precizat că nu există sesizări anterioare referitoare la această clinică.
Clinica implicată a transmis un comunicat în care afirmă că, în peste 11 ani de activitate, au efectuat mai mult de 1.700 de proceduri similare de sedare profundă fără incidente.
Suntem profund șocați și devastați de tragicul incident. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipa noastră pentru resuscitare, micuța a suferit un stop cardio-respirator ireversibil”, se arată în mesaj.
Reprezentanții clinicii au precizat că vor coopera cu autoritățile în cadrul anchetelor pentru clarificarea circumstanțelor evenimentului.






