Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în România care a realizat mai multe documentare în care promovează această ţară, a depus, joi, jurământul de credinţă faţă de România, devenind astfel şi cetăţean român. La ceremonie a asistat şi ministrul Justiţiei, Radu Marinescu.
Ceremonia solemnă organizată de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în cadrul căreia cetăţeni ai mai multor state au depus jurământul de credinţă faţă de România, devenind astfel şi cetăţeni români, a avut loc joi.
Printre persoanele care au depus jurământul se numără şi jurnalistul britanic Charlie Ottley, stabilit în România.
Cu acest prilej, Ministrul Justiţiei le-a transmis un mesaj de apreciere şi felicitări celor care astăzi au ales să îmbrăţişeze tradiţiile, valorile şi principiile care definesc statul român, subliniind faptul că întreg cadrul instituţional este implicat în asigurarea protejării drepturilor cetăţeneşti, într-un climat bazat pe echitate şi respect reciproc. Totodată, i-a încurajat pe noii cetăţeni ai României să participe activ la viaţa comunităţii şi să contribuie la consolidarea unei societăţi moderne, puternice şi unite”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei.
În timpul depunerii jurământului, Charley Ottley a fost vizibil emoționat.
Sunt foarte emoţionat. A fost mult mai stresant decât mă aşteptam. Aveam jurământul pregătit şi memorat, apoi am intrat în panică şi, pur şi simplu, atunci când ţi-ai dorit ceva de atât de mult timp, îţi spui: nu o strica, nu o strica. Deci, mi se pare surprinzător de emoţionant, dificil şi uimitor. Sunt atât de fericit şi sunt atât de recunoscător tuturor românilor, care ne-au susţinut, în cei 15 ani de când lucrez aici. Cred că cel mai important lucru pentru mine este că, poate, acest lucru oferă şi un mic exemplu pentru românii care locuiesc în străinătate, în diaspora, că sunt un englez care a venit aici şi iubeşte România şi vrea să fie cetăţean, iar România are tot mai multe de oferit, în fiecare an, şi cred că este vital să luăm în considerare faptul că drumurile devin puţin mai bune, spitalele devin puţin mai bune. Trebuie să lucrăm la educaţie, aceasta este încă o problemă mare. Dar, treptat, viaţa în România se îmbunătăţeşte’, a declarat Ottley, după ceremonie.
El a mărturisit că îi place să locuiască împreună cu partenera sa la ferma pe care a cumpărat-o, într-un sat din judeţul Braşov, unde creşte animale domestice.
Îmi place casa mea. De fapt, îmi place să locuiesc în Şirnea. Oana şi cu mine avem o fermă frumoasă – trei vaci, trei pisici şi 20 de găini. Răsărituri frumoase, apusuri frumoase şi cred că a trăi la ţară şi a face o muncă ca nomad digital înseamnă a avea ce e mai bun din ambele lumi. Trăieşti undeva în paradis şi totuşi eşti conectat la lume şi vezi ce se întâmplă şi, pentru mine, este un vis devenit realitate. Aşa că sunt foarte, foarte recunoscător. Sunt foarte, foarte onorat. Sunt foarte fericit. Este un privilegiu pentru mine, aşa că mulţumesc poporului român, tuturor celor care ne-au susţinut şi au vizionat filmele noastre”, a transmis Charley Ottley.
Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”, a creat o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre. De asemenea, Netlix difuzează episoade dedicate din documentarul ”Flavours of Romania and The Republic of Moldova”, regizat de Charlie Ottley, patrimoniului cultural şi potenţialul turistic al Republicii Moldova.



