Toți europarlamentarii români, indiferent de partid, au semnat o scrisoare comună către Comisia Europeană prin care susțin candidatura României pentru găzduirea Hub-ului European de Securitate Maritimă la Constanța, potrivit infopolitica.ro.
Inițiativa, sprijinită public de eurodeputatul Victor Negrescu și de președintele României, Nicușor Dan, marchează un moment de consens politic rar, în care PSD, PNL, USR, Verzii și un reprezentant Conservator-Reformist își unesc forțele pentru un obiectiv strategic național.
Demersul nostru vine într-un moment important pentru Uniunea Europeană, chiar în contextul prezentării Stării Uniunii de către președinta Ursula von der Leyen, și reprezintă un apel pentru recunoașterea rolului strategic al României și al Mării Negre pentru întreaga Uniune. Mulțumesc colegilor mei pentru sprijin și pentru consensul obținut în jurul acestui obiectiv major. Sunt mândru că am reușit să facem acest pas împreună și că am colegi cu care putem construi inițiative comune. Împreună facem România mai puternică și mai influentă în Uniunea Europeană!”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea europeană și a menționat că proiectul se integrează în programele europene ReArm și SAFE, menite să dezvolte infrastructura militară și civilă și să sprijine industria de apărare românească.
Demersul politic vine în contextul Strategiei Uniunii Europene pentru Marea Neagră, unde România joacă un rol crucial prin poziția sa geostrategică.



