Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, inculpat pentru mai multe infracțiuni grave, între care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și propagandă fascistă, rasistă sau legionară, rămâne sub control judiciar. Judecătoria Sectorului 1 București i-a respins cererea de revocare a acestei măsuri preventive.
Decizia instanței menține obligația lui Georgescu de a se prezenta săptămânal la poliție și de a respecta alte interdicții impuse anterior. Instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii, precizând că aceasta rămâne în vigoare până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina inculpatului.
La ieșirea din instanță, Călin Georgescu a declarat că menținerea controlului judiciar reprezintă „un abuz total împotriva legii”. Zeci de susținători ai săi s-au adunat atât la Judecătoria Sectorului 1, cât și la IPJ Ilfov, unde Georgescu a ajuns ulterior pentru semnarea documentelor legate de controlul judiciar.
În 26 februarie, Georgescu a fost audiat aproape cinci ore la Parchetul General și inculpat pentru șase infracțiuni grave, printre care: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
Măsura controlului judiciar fusese inițial dispusă pentru 60 de zile și includea, între altele, interdicția de a posta pe rețelele de socializare mesaje cu conținut fascist, legionar, rasist, antisemit sau xenofob. Georgescu a susținut că ancheta care îl vizează îi „amintește de mentalitatea și sistemul comunist din anii ’50”.
În cadrul anchetei, au fost efectuate 47 de percheziții în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, vizând inclusiv apropiați ai lui Georgescu, precum Horațiu Potra și Eugen Sechila, dar și sediile a patru firme. În cazul lui Horațiu Potra, au fost descoperite pachete cu dolari și numeroase arme, politicanul declarând că „își asumă” nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Operațiunea are ca scop documentarea și investigarea activităților infracționale, probarea legăturilor între persoanele implicate și identificarea bunurilor și înscrisurilor folosite în activități ilegale.