Ultimele stiri

Cazinoul din Constanța împlinește 115 ani – spectacole și acces la un nou spațiu expozițional deschis la parterul clădirii!

Sursă foto: Primăria Constanța

Un secol și un sfert de istorie, arhitectură și efervescență culturală sunt celebrate în luna august la Cazinoul din Constanța, simbol emblematic al litoralului românesc. În această lună, Cazinoul prinde viață printr-un program aniversar menit să redea farmecul Belle Époque și să consolideze rolul său cultural în peisajul contemporan, anunță Primăria Constanța. 

Programul debutează pe 9 august, cu un spectacol vizual și muzical de amploare. Ziua de 15 august, care marchează și Ziua Marinei Române, aduce în prim-plan un concert de jazz inspirat din atmosfera anilor ’30, desfășurat chiar în fața Cazinoului. Tot în această zi, va avea loc deschiderea oficială pentru public a magazinului Cazinoului, amenajat la parterul clădirii – un spațiu dedicat suvenirurilor, designului românesc și obiectelor care spun povestea monumentului. Cu această ocazie, vor fi lansate și două colecții capsulă în ediție limitată, semnate de branduri românești. Între 15 și 17 august, programul de vizitare va fi extins până la miezul nopții, oferind publicului o incursiune aparte în istoria și arhitectura locului.

Pe 17 august, copiii din programul Cantus Mundi, coordonat de maestrul Ion Marin, vor aduce emoție și speranță pe faleză printr-un concert special, realizat în parteneriat cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Un moment de reflecție culturală va avea loc pe 19 august, când sala de spectacole a Cazinoului va găzdui „Enescu 70 pe înțelesul tuturor”, concert—conferință—expoziție, un eveniment dedicat memoriei marelui compozitor român, la 70 de ani de la dispariția sa.
Pentru prima dată în istorie, Cazinoul devine parte din Festivalul Internațional George Enescu. Pe 29 august, de la ora 20:00, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Per Rundberg vor susține un concert de gală cu lucrări semnate de Enescu, Brahms și Debussy. Biletele pot fi achiziționate online, de pe My Stage și Bilet.ro.

Pe lângă spectacole, publicul va avea acces la un nou spațiu expozițional deschis la parterul clădirii. Între 10 și 17 august, va fi prezentată o incursiune vizuală în universul Corului Madrigal. Din 19 august până pe 11 septembrie, expoziția va fi dedicată regizorului Silviu Purcărete, unul dintre cei mai influenți creatori de teatru contemporan din România, care și-a început cariera la teatrul din Constanța.

Accesul la evenimentele de pe faleză este gratuit, acestea fiind organizate de Primăria Municipiului Constanța. Parteneriatul cu Teatrul de Stat Constanța și evenimentele desfășurate în cadrul celei de-a patra ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – Constanța – programul Cantus Mundi, „Enescu 70 pe înțelesul tuturor”, expozițiile temporare și concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu – susțin misiunea Cazinoului de a deveni un hub cultural național.

Lasati un comentariu