A ieșit premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă și a făcut ce n-a mai făcut nimeni de zeci de ani: a pus bisturiul pe grăsimea pensiilor speciale. A zis, pe un ton mai calm decât ar fi meritat momentul, că magistrații ar trebui să se pensioneze la 65 de ani și să nu mai plece la 48 cu o pensie de șeic arab.
Și-atunci, din turnul de fildeș al privilegiilor, a apărut domnul Claudiu Drăgușin – judecător, membru CSM și victimă profesională a bunului simț social. Cu un oftat profund și o metaforă care ar vrea să treacă drept intelectuală, ne spune că Bolojan nu e un reformator, ci… un măcelar.
Da, exact așa. A comparat o reformă rațională cu intrarea unui animal feroce într-o sală de operație. Nu știu ce prieteni neurochirurgi are domnul judecător, dar sigur n-are prieteni în realitate. În realitatea în care un popor întreg muncește 35 de ani pentru o pensie de 2.200 lei, iar domnia-sa încasează de 10 ori mai mult, cu o detașare de domn fanariot.
Judecătorul ne avertizează grav că „distrugerea oricărei democrații începe cu distrugerea sistemului de justiție.” Corect. Problema e că sistemul de justiție din România s-a autodistrus de ani de zile, dar nu cu arme. Cu achitări din burtă și sentințe la două viteze: una pentru muritori, una pentru aleși.
Când justiția română reușește performanța de a pierde încrederea a 70% din populație, cum spune un sondaj Inscop, nu mai e nevoie de un dictator. Dictatura a fost deja instaurată: dictatura impunității.
Dar pe domnul Drăgușin nu-l doare inima că lumea nu mai are încredere în magistrați. Îl doare că, poate, o să iasă la pensie când o să-l doară șalele nu de la muncă, ci de la frecat scaunul prin ședințe sterile, cu burta plină și curul bine așezat în căldura privilegiilor plătite de fraierii care muncesc o viață pentru o pensie de mizerie.
Și, cu un cinism demn de epoca fanariotă, ne mai servește o teorie de conspirator cu robă: citez – „Poate premierul vrea să stingă scandalul Anastasiu cu un nou scandal”. Da, sigur. Românii n-au cu ce-și plăti ratele, dar Ilie Bolojan vrea să mute atenția de la un businessman iritat la o reformă care-l înfurie pe tot corpul de magistrați. Genial plan, nu?
Adevărul este simplu și murdar, dar nu are nimic poetic: justiția din România s-a transformat într-un balon imoral, care plutește deasupra legii, a bunului simț și a oricărei noțiuni de echitate. Iar când cineva încearcă să tragă înapoi de sfoară, iese vaietul. Strigătul etern al privilegiatului deranjat în luxul lui funcționăresc.
Bolojan nu e măcelar. Ar fi măcar onorabil. Nu, Bolojan e sanitarul care intră într-un abator plin de porci grași și începe să curețe. Cu mănuși chirurgicale, cu voce calmă și cu un singur instrument: realitatea. Aceea că nu putem construi un stat funcțional când unii ies la pensie la 48 de ani și alții nici nu visează la ea până la 65.
E ironic că fix cei care țipă cel mai tare despre „independența justiției” sunt cei mai dependenți de statul paralel al pensiei nesimțite.
Nu știu cum îi pare domnului judecător, dar mie-mi pare că, dacă nu facem acum un pic de „măcel” în sistemul ăsta de lux pentru privilegiați, o să murim cu toții cu cuțitul în spate, înfipt de propriii chirurgi ai dreptății.
Așa că, domnule Bolojan, continuați. Tăiați. Curățați. Sângele care sare e din grăsime, nu din democrație.
