Ultimele stiri

TULCEA. Peste 40 de pompieri intervin la un puternic incendiu de vegetaţie uscată. Există riscul extinderii focului şi către gospodării

Sursă foto: ISU Tulcea

Pompierii tulceni intervin, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit la periferia municipiului Tulcea şi extins la o fermă. La intervenţie acţionează peste 40 de pompieri cu opt autospeciale.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii acţionează pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la vegetaţie uscată şi extins la o fermă, la periferia municipiului Tulcea.

Condiţiile meteo nefavorabile – vânt puternic, vegetaţie abundentă şi gradul ridicat de uscăciune – au favorizat propagarea flăcărilor, existând riscul extinderii incendiului şi către gospodării, terenuri agricole şi o zonă împădurită din apropiere”, au afirmat pompierii.

Ei au adăugat că pentru stingerea incendiului intervin peste 40 de pompieri cu opt autospeciale de intervenţie, două cisterne din cadrul Servicii Publice Tulcea pentru alimentare a autospecialelor cu apă şi utilaje agricole.

În acest moment incendiul se manifestă în mai multe focare pe suprafeţe extinse, în special afectând zone de culturi recoltate şi liziere. Se lucrează neîntrerupt pentru localizarea focarelor şi pentru lichidarea acestora însă misiunea este destul de dificilă din cauza vântului puternic care favorizează extinderea incendiilor”, au mai precizat pompierii.

Lasati un comentariu