Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat, marţi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul Bucureşti-Piteşti, în care au fost implicate trei TIR-uri şi cinci autoturisme.
ISU Dâmboviţa a anunţat că au fost găsite cinci victime, din care trei sunt încarcerate. Traficul pe A1 este blocat în zona accidentului, circulaţia fiind deviată de la nodul rutier 49.
Din informaţiile preliminare, în eveniment ar fi implicate 3 autotrenuri şi 5 autoturisme. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Dâmboviţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis sursa citată.
De la ISU Dâmboviţa au fost alocate 1 maşină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanţe SMURD şi 3 ambulanţe SAJ. Totodată, în sprijin acţionează şi ISU Bucureşti-Ilfov cu 2 ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic. Acolo a fost alocat şi un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviaţie.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că traficul este oprit pe Autostrada A1, sensul Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 52, în zona localităţii Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, din cauza accidentului.
Circulaţia a fost deviată de la nodul rutier 49 şi se estimează reluarea acesteia pe A1 după ora 16.00.
UPDATE. Potrivit ISU Dâmboviţa, sunt identificate cinci victime, dintre care trei persoane sunt încarcerate. Echipajele de intervenţie acţionează pentru extragerea acestora şi acordarea primului ajutor calificat.
UPDATE. „În accidentul rutier au fost implicate 10 persoane, dintre care 5 victime (o persoană decedată – minor în vârstă de aproximativ 10 ani şi alte 4 transportate la spital)”, a anunţat IGSU.
Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.