Farul Constanța și-a întărit compartimentul median prin transferul mijlocașului central Matteo Ahlinvi, care a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani.
În vârstă de 27 de ani, francezul cu cetățenie benineză s-a născut la Arcachon și este internațional al naționalei statului Benin, pentru care a bifat până în prezent 27 de selecții.
Format la academia clubului Guingamp, Ahlinvi a evoluat de-a lungul carierei pentru Guingamp B, Nîmes și Dijon, în Franța, Cukaricki, în Serbia, Vasteras, în Suedia, iar în sezonul 2025-2026 a îmbrăcat tricoul formației Arsenal Tula, din Rusia.
Fotbalistul are experiență și în prima ligă franceză, unde a disputat 20 de meciuri. În total, de-a lungul carierei, a adunat 193 de partide oficiale, în care a înscris 17 goluri și a oferit opt pase decisive.
Prin această mutare, Farul Constanța își completează lotul înaintea noului sezon competițional, mizând pe experiența internațională a lui Matteo Ahlinvi.







