Turcia continuă să se confrunte cu un val devastator de incendii de vegetație care afectează în special vestul și sudul țării. Flăcările fac ravagii în provinciile Izmir și Manisa, dar și în sudul provinciei Hatay, în ciuda eforturilor susținute ale pompierilor turci. Potrivit CNN, peste 50.000 de persoane au fost evacuate, iar aproape 200 de locuințe au fost avariate la nivel național.
Situația s-a îmbunătățit ușor marți în jurul orașului Izmir, unde incendiile au izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute, însă autoritățile se tem că pericolul nu a trecut. Ministrul Agriculturii și Pădurilor, Ibrahim Yumakli, a avertizat că vânturile puternice și instabile ar putea înrăutăți situația în zilele următoare, în special în regiunile Hatay și Antakya, considerate cele mai vulnerabile în acest moment.
Situația privind incendiile din jurul orașului Izmir, pe coasta Mării Egee, este mult mai bună decât cea de ieri”, a declarat ministrul în cadrul unei conferințe de presă. Cu toaet acestea, șase incendii majore sunt încă active, alimentate de condițiile meteorologice nefavorabile.
Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) a anunțat că, doar luni, 42.000 de persoane au fost evacuate din jurul orașului Izmir, iar peste 5.000 din provincia Hatay. În total, de vineri până în prezent, au fost înregistrate 342 de incendii forestiere, potrivit datelor oficiale.
Ministrul Yumakli a avertizat că, începând de miercuri, sunt așteptate rafale puternice de vânt în regiunile Marmara, Egee și Mediterana, însoțite de creșteri semnificative ale temperaturilor.
Trecem prin vremuri dificile. Fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate. Nu aprindeți focuri în aer liber și nu aruncați țigări în zonele cu vegetație uscată. Este nevoie de o conștientizare colectivă pentru a preveni alte tragedii”, a transmis ministrul.
Turcia se confruntă frecvent cu incendii forestiere în sezonul cald, dar amploarea actualelor focare ridică temeri privind o criză ecologică și umanitară de proporții, mai ales în contextul schimbărilor climatice accentuate.
Yangın yerleşim yerlerine sıçradı 10 saattir elektrik yok telefonlar çekmiyor zincir marketler kapattı
İnsanlar su bulamıyor Allah rızası için Seferihisara YARDIM!!!!!#izmiryanıyor pic.twitter.com/CMaQRlcRLQ
— kuzey (@ufkkuzey) June 30, 2025