Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a făcut din nou scandal în plenul Parlamentului. De această dată, s-a întâmplat la votul pentru legea care întărește combaterea extremismului în online.
Lidera POT a spus că legea adoptată de Camera Deputaților este făcută de “nesatisfăcuți social”, potrivit Antena 3 CNN.
Acesta este tipul de lege care desparte o societate. Atunci când faci legi care scot la suprafață și întăresc cuvinte precum extremism, izolaționism, legionar, termene pe care dacă ai întreba omul obișnuit, de pe stradă, nu știe să spun exact ce este, ce nu este. Și atunci venim cu legi care, obiectiv, nu și subiectiv, determină cineva că altcineva este legionar sau antisemit”, a declarat Anamaria Gavrilă.
Lidera partidului POT consideră că, prin intermediul acestei legi, sunt băgați la pușcărie oameni care „s-au exprimat liber în public”.
Cum poți tu, societate, să spui că un om trebuie să meargă la închisoare pentru că s-a exprimat? Ce fel de societate suntem noi când numești cel puțin 5,3 milioane de români extremiști și continui. Continui și nu te lași. Ce faci tu? Vii cu încă o lege care bagă oamenii la puşcărie pentru că s-au exprimat liber în public? Să vă fie ruşine! Acesta nu este nici măcar un moment şi legile trebuie făcute pentru necesitatea şi nevoia oamenilor, nu pentru nişte satisfăcuţi sau nesatisfăcuţi social”, a mai adăugat şefa POT.
Ce presupune proiectul de lege
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea a OUG nr. 31/2002 menite să confere o viziune integratoare şi coerentă textelor de incriminare a infracţiunilor motivate de ură, ca reacţie la amploarea situaţiilor de incitare la ură şi la violenţă în mediul online.
Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, de materiale rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.