Ultimele stiri

Accident în localitatea Ștefan cel Mare. O mașină a intrat într-o terasă: sunt mai multe victime

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 3 iunie, în localitatea Ștefan cel Mare din județul Constanța.

Potrivit primelor informații, un autoturism a lovit un alt autoturism parcat, iar apoi a intrat într-o terasă. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. Victimele sunt conștiente.

La fața locului intervine Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, dar și un echipaj SAJ B2.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accident au fost implicate două autoturisme, cu un total de cinci victime: doi pacienți cu traumatism cranio-cerebral, un pacient cu traumatism la membrul superior și traumatism toracic, un pacient cu atac de panică, fără marcă traumatică și un pacient cu traumatism abdominal.

UPDATE. Dintre cele cinci victime, doar patru au fost transportate la spitalul din Cernavodă. Persoana cu atac de panică doar a asistat la accident, nu a fost implicată.

Ce spun polițiștii

La data de 3 iunie, în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22 C, în satul Stefan cel Mare, a avut loc un accident de circulație.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un autoturism, ar fi efectuat o depășire neregulamentară și ar fi lovit un alt autoturism, care circula din sens opus.

În urma impactului, autoturismul care ar fi efectuat depășirea neregulamentară a fost proiectat în afara părții carosabile, pe terasa unui local de alimentație publică unde a lovit trei persoane care se aflau la mese. Acestea au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

Lasati un comentariu