Ultimele stiri

CONSTANȚA. Bărbat cercetat după ce a intrat cu ambarcaţiunea pe care o conducea într-o geamandură pe Dunăre – două femei au fost rănite

Sursă foto: IPJ Constanța

Un bărbat este cercetat de poliţiştii din Constanţa, după ce a condus o ambarcaţiune pe Dunăre şi a lovit o geamandură, iar în urma impactului două femei au fost rănite, fiind transportate la spital. Poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţinea certificat de conducător de ambarcaţiune de agrement.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că poliţiştii din Hârşova au fost sesizaţi în ziua de Paşte, că pe Dunăre, în dreptul comunei Ghindăreşti, a avut loc un accident de ambarcaţiune.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 26 de ani, ar fi condus o ambarcaţiune, ar fi acroşat o geamandură, iar în urma acestui incident ar fi fost rănite două femei, de 19 ani, respectiv 20 de ani. Acestea au fost transportate la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Siguranţă Transporturi a rezultat că bărbatul care ar fi condus ambarcaţiunea nu ar deţine certificat de conducător de ambarcaţiune de agrement”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi vătămare corporală din culpă.

Lasati un comentariu

Alte articole

14 mart. 2023 11.24 am

Având în vedere lucrările de modernizare a rețelei termice de transport, lucrări ce se desfășoară în cadrul proiectului „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice…

20 aug. 2023 7.38 pm

La data de 19 spre 20 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe D.N. 39,…

23 nov. 2021 5.47 pm

  Secretarul general al municipiului Constanța, Mirabela Viorela Călin, a refuzat ședința extraordinară pentru suspendarea regulamentului de acces auto în peninsulă, susține liderul consilierilor…

16 mai 2024 10.43 am

Indivizii implicaţi în bătaia generală din Vama Veche, iscată pe 1 Mai, au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţişti. Opt tineri, printre care şi un minor de 15 ani, au fost reţinuţi pentru…

04 iul. 2024 5.49 pm

Aprobată prin Hotărâre de Guvern în luna iunie și publicată în Monitorul Oficial, noua stemă a Constanței se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, împărțit în două.…

18 dec. 2023 6.47 pm

La data de 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 53 de ani, care ar fi oferit spre vânzare, pe strada Ion Creangă, țigarete netimbrate.…