Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Șofer băut, prins la volan deși nu avea permis de conducere: mașina avea număr de înmatriculare fals

Sursă foto: IPJ Constanța

Sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar conduce un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La scurt timp, polițiștii au depistat vehiculul respectiv pe strada Tineretului.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 41 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înmatriculare al autoturismului ar aparține unui alt autovehicul.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Lasati un comentariu