Neculai Mitrea, bărbatul acuzat că a ucis două femei în județul Constanța anul trecut, le-a abandonat trupurile și le-a furat bunurile, și-a recunoscut vineri faptele în fața magistraților de la Tribunalul Constanța. Acesta este acuzat de omor calificat, iar pedeapsa pe care o riscă este închisoarea pe viață.
La primul termen al procesului, au fost prezenți și complicii săi: partenera sa și fiul acesteia, în vârstă de 15 ani. Toți trei inculpații și-au recunoscut faptele, însă doar femeia și adolescentul au solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată. Mitrea nu a putut beneficia de această procedură, având în vedere gravitatea acuzațiilor – două capete de acuzare pentru omor calificat.
La termenul de astăzi, toţi cei trei inculpaţi au recunoscut faptele. Doi dintre inculpaţi au solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată. Inculpatul Mitrea Neculai nu avea această posibilitate, pentru că este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni pedepsibile cu detenţiunea pe viaţă. Totuşi, acesta a recunoscut faptele, cu anumite nuanţe”, a declarat avocatul Mircea Gherasim.
Neculai Mitrea a dorit să facă precizări suplimentare în fața instanței, oferind o declarație despre cele două crime. Magistrații au dispus audierea martorilor, iar următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 30 mai.
Potrivit anchetatorilor, Mitrea și-a cunoscut victimele prin intermediul unor anunțuri online prin care acestea ofereau servicii sexuale. După întâlnirile cu ele, bărbatul le-a ucis, le-a abandonat cadavrele în locuri izolate, apoi le-a furat mașinile, bijuteriile și alte bunuri personale.
Primul cadavru a fost descoperit în 2 iulie 2024, pe un câmp, în stare avansată de putrefacție și cu semne că a fost devorat de animale. A doua victimă a fost găsită două luni mai târziu, pe 4 septembrie, în condiții similare. Anchetatorii au aflat că trupul acesteia fusese ținut timp de două zile într-o locuință închiriată de partenera lui Mitrea, în prezența copiilor acesteia.
Șocant este faptul că fiul femeii, în vârstă de 15 ani, a participat la transportarea cadavrului, devenind astfel complice la una dintre cele mai cutremurătoare crime din ultimii ani din județul Constanța.




