Duminică, 5 ianuarie 2025, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a oficiat Slujba de Sfințire Mare a Apei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, marcând începutul sărbătorilor dedicate Bobotezei. Apa sfințită în cadrul acestei ceremonii va fi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri, care vor fi distribuite credincioșilor constănțeni pe 6 ianuarie.
Doar două zile sunt în care se săvârşeşte Sfinţirea Apei celei Mari, Ajunul şi ziua Bobotezii. Şi aţi văzut de ce este mare sfinţirea aceasta? Pentru că nu suntem singuri. Cu noi împreună se roagă toţi sfinţii şi toate puterile cereşti cu Maica Domnului şi toţi invocă această eliberare a noastră din păcat şi din moarte”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Tradiția carelor trase de boi și măgari
Un element unic al sărbătorii din Constanța este procesiunea carelor trase de boi și măgari, încărcate cu butoaie pline de apă sfințită. Aceste care se vor deplasa pe principalele artere din oraș, însoțite de preoți care vor stropi cu agheasmă și vor oferi apă sfințită credincioșilor. ÎPS Teodosie a precizat că acest obicei se va desfășura după Slujba de Sfințire a Apei din Portul Tomis, oferind credincioșilor ocazia de a primi binecuvântarea în proximitatea lor.
Programul detaliat al zilei de Bobotează
Duminică, 5 ianuarie
- de la ora 5.15, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, în cadrul căreia va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează, apoi Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează;
- de la ora 11.15, va fi prezent la capela „Sfântul Mucenic Varvar” din secția exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului Constanța Poarta Albă, unde va oferi angajaților și deținuților Aghiasmă Mare;
de la ora 12.00, va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă Centru, unde va oferi angajaților și deținuților Aghiasmă Mare - de la ora 13.30, va poposi la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în parcul de la Dunăre, din localitatea Hârșova. De aici, se va pleca în procesiune către malul Dunării, zona Port, unde se va oficia Slujba de Sfințire Mare a Apei.
Luni, 6 ianuarie – Botezul Domnului
- ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată, de la ora 11.00, de tradiționala procesiune de Bobotează, de la catedrală până în Portul Turistic Tomis, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;
- de la ora 14.45, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu;
- de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2).
Marți, 7 ianuarie, de sărbătoarea Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Carrefour Brătianu).
Astăzi luăm apă sfinţită şi mâine, îndată după ce voi pleca să sfinţesc Centrul Eparhial, iată se vor aşeza aici cei rânduiţi, toţi cei care vor să ne ajute să avem sticlele pline cu apă, sticlele etichetate şi să le ducem în Portul Tomis de unde se vor împărţi mâine dimineaţă. Mâine dimineaţă începem slujba la ora 7, pentru că este slujba mare, liturghia Sfântului Vasile unită cu Vecernia şi începem după binecuvântarea mare de liturghie, cu vecernia cu psalmul 103, ca să fim finalizaţi cu liturghia la 11 fără un sfert, 11 şi un sfert, cât va fi ora, şi apoi vom merge cu carele, cu boi şi cu măgari în Portul Tomis unde vom sfinţi apa şi carele, după aceea vor merge prin oraş şi în fiecare car va fi un preot care va stropi cu agheasmă şi cei care vor veni vor putea să ia agheasmă din butoaiele, din carele boiilor şi ale măgarilor”, a mai transmis ÎPS Teodosie.
Îndemnurile Arhiepiscopului pentru Ajunul Bobotezei
ÎPS Teodosie le-a transmis credincioșilor un mesaj important privind respectarea tradițiilor în Ajunul Bobotezei:
Astăzi să nu mâncaţi, că-i Ajun. Dacă este greu, doar de post după ora 3, cei care nu mai puteţi să suportaţi, şi bem agheasmă astăzi, mâine şi până pe 14 ianuarie, după rugăciune dimineaţa, luăm agheasma cea mare, dacă nu venim la biserică. Când venim la biserică luăm agheasma la sfârşit şi apoi anafura”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Boboteaza la Constanța – Un eveniment de tradiție și spiritualitate
Sărbătoarea Bobotezei, celebrată anual pe 6 ianuarie, aduce la Constanța mii de credincioși dornici să participe la procesiuni, să primească apă sfințită și să ia parte la evenimentele organizate sub îndrumarea ÎPS Teodosie. Prin ceremonii precum procesiunea carelor cu boi și măgari, aruncarea crucilor în mare și îmbutelierea aghesmei în PET-uri, tradițiile locale sunt păstrate vii, oferind comunității o legătură profundă cu spiritualitatea ortodoxă.






